Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Data de 1 decembrie este sărbătoarea noastră națională, care ne face amintește de cel mai important eveniment din istoria României, când în anul 1918 , Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional.

Această zi , denumită și Marea Unire are o însemnătate pentru fiecare român, atât pentru cel care a ales să trăiască și să-și întemeieze o familie  aici, în țara sa natală, cât și pentru românul plecat peste hotare, pentru o viață mai bună și mai îndestulată.

Eu, unul, am ales să rămân în România pentru că o iubesc,  pentru că m-a învățat tot ceea ce știu astăzi să fac, pentru că mi-a demonstrat că atunci când vrei poți reuși, chiar dacă resursele materiale sunt limitate, totul depinde de noi, de resursele noastre interioare, cât de puternice sunt pentru a atinge  scopul și țelul pe care l-am fixat în viață. De aceea, România, îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai oferit! Deși, am un mare regret, că țara noastră nu a fost la fel de convingătoare și pentru mama mea și cele două surori ale mele, care au ales să plece de ani buni din țară. Dar, destinul ne demonstrează încă o dată, că în viață nu le poți avea chiar pe toate…

Pentru mine, România înseamnă totul! Înseamnă locul unde m-am născut, înseamnă locul în care m-am format și în care  am început să cunosc viață așa cum este ea, cu bune și cu rele. Din păcate, România nu ne oferă chiar tot ceea ce ne-am fi dorit  pentru a ne determina, fără nicio ezitare, să alegem să trăim pe aceste meleaguri natale, dar totodată ne transmite acea energie de forță, de a putea lupta și răzbate orice și pe orice. Și până la urmă …nu e de vină  România noastră de acei conducători cruzi și cu inimi reci care iși bat joc de patria care ne-a oferit odinioară toate bogățiile ei, dar  unii au ales să le distrugă pentru jocuri meschine și interese personale.

Îmi doresc ca România  să fie valorificată pentru ceea ce a oferit de-a lungul timpului și mai ales pentru ceea ce este astăzi, care în ciuda trădătorilor care s-au perindat în timp, în guvernele și serviciile statului, a oferit lumii întregi, oameni capabili și profesioniști care au știut să ne promoveze țara la adevărata ei valoare și pentru asta le mulțumesc din suflet!

De altfel, fiecare dintre noi poate  contribui la dezvoltarea și promovarea  țării noastre, prin orice gest, prin orice faptă demnă de un cetățean adevărat, dar și  pentru dezvoltarea nivelului nostru cultural și de civilizație, aici unde chiar putem să ne aducem aportul, pentru a avea o țară demnă pentru românii care au ales temporar sau defitiv să o părăsească.

Dragi români, vă îndemn  să ne iubim  țara pentru tot ce ne-a oferit până acum  și trebuie să o ajutăm cu toții să iasă din această stare în care ne aflăm, în care anumiți oameni politici conduc România după bunul lor plac. România trezește-te, pentru că te iubim!

La mulți ani, România!
La mulți ani, dragi români!

Comunicat Cătălin Silegeanu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 01-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro