Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

plantare 02

Echipați cu ținută adecvată condițiilor din terenul forestier, peste 50 de membri ai PSD Botoșani au ajutat astăzi la împădurirea unui suprafețe de 0,7 ha din fondul forestier național, în pădurea Orășeni.

Voluntarii au primit informații referitoare la planul de amenajare al terenului forestier, le-a fost prezentată specia puieților și au fost instruiți de inginerii silvici cu privire la tehnica plantării și uneltele folosite.

„Partidul Social Democrat acordă o mare importanță mediului înconjurător, iar anul acesta a demarat un amplu proiect național de sprijin pentru creșterea efectivului de arbori pe teritoriul României. Ca primă acțiune în cadrul acestui proiect, noi, la Botoșani, am ales să fim voluntari și să ajutăm Direcția Silvică în acțiunile de împădurire pe care le desfășoară la nivelul județului. Astfel de activități vor fi desfășurate și în alte localități, acolo unde au fost identificate sau sunt în curs de identificare suprafețe de teren care se pretează pentru a fi împădurite”, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.

Având în vedere impactul schimbărilor climatice, importanța menținerii unui mediu înconjurător curat și diminuarea nivelului valorilor de dioxid de carbon în comunitățile noastre, social-democrații încurajează botoșănenii să participe la astfel de activități de plantări de arbori și să aibă în general o conduită prietenoasă cu mediul.

Activitatea la care au participat membrii PSD este organizată de Direcția Silvică Botoșani în cadrul campaniei „Luna plantării arborilor” și presupune plantarea unui număr de 5000 de puieți de plop alb pe o parcelă de 3 ha. Astăzi a fost prima etapă și cu sprijinul voluntarilor s-a început plantarea unui număr de 1100 de puieți pe 0,7 ha.

Campania „Luna plantării arborilor” se desfășoară la nivel național în fiecare an în perioada 15 martie - 15 aprilie, fiind unul dintre evenimentele prin care se dorește sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța pădurilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

plantare 02plantare 03plantare 04plantare 05plantare 06plantare 07plantare 08plantare 09plantare 10plantare 11plantare 12plantare 13plantare 14plantare 15plantare 16plantare 01
DorohoiNews.ro, 16-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro