Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD_01

De 11 ani România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen. În tot acest timp, România a aplicat și a respectat drepturile și obligațiile comune tuturor statelor membre UE în ce privește spațiul Schengen, protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii.

De aceea Partidul Social Democrat și PES Activists România au inițiat Campania “Românii merită în Schengen”, care presupune preluarea mesajelor românilor pentru liderii europeni, în scopul îndeplinirii unui obiectiv extrem de important: aderarea României la spațiul Schengen.

„Prin această campanie am asigurat facilitarea preluării cât mai multor mesaje de la cetățenii din județul nostru, pentru ca noi, PSD și PES Activists România, cei care prin fapte și profesionalism am demonstrat că putem aduce un plus țării noastre în plan european, să putem transmite și de această dată, la nivelul instituțiilor europene, un mesaj puternic, coerent și unitar. Mulțumim celor peste 1000 de botoșăneni ale căror mesaje vor ajunge în curând la Consiliul Uniunii Europene”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani

Social-democrații botoșăneni și PES Activists Botoșani au organizat, pe parcursul a șapte zile, puncte de colectare a mesajelor în 17 localități din județ prin intermediul a peste 1000 de cărți poștale. Cărțile poștale completate de botoșăneni vor fi depuse la sediul Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles, întrucât decizia de aderare la acest spațiu de liberă circulație trebuie adoptată de statele membre, prin reprezentanții acestora, în unanimitate în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

„România merită o șansă concretă pentru o dezvoltare economică, siguranță și securitate permanente și, nu în ultimul rând, apartenența neîngrădită la o comunitate europeană care ne împărtășește valorile, credințele și idealurile. Suntem cu un pas mai aproape de o dezvoltare durabilă și de un viitor sigur și prosper pentru copiii noștri. Președintele PES Activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, a reușit deja să convingă colegii europarlamentari de necesitatea unei dezbateri în Parlamentul European despre aderarea României la spațiul Schengen, iar astăzi, în Conferința Președinților Parlamentului European, s-a aprobat ca dezbaterea să aibă loc în sesiunea din 3-6 octombrie”, a declarat Dana Lăzăruc, președintele PES Activists Botoșani

În această campanie s-au alăturat și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici,  ministrul Marius Budăi, deputații Alexandra Huțu și Dan Șlincu, senatorul Lucian Trufin, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, consilierul de stat Florin Gavril, secretarul de stat Angel Călin, directorul ANPIS Cristina Anton, subprefecții Paula Cojocariu-Berențan și Tiberiu Manolache, primari, viceprimari, președinți ai organizațiilor locale PSD, consilieri județeni și locali, dar și alți membri PSD.

Partidul Social Democrat prin PES Activists România, a preluat din nou responsabilitatea de a arăta statelor din Uniunea Europeană că România trebuie să fie în Schengen, prin intermediul Campaniei „Românii merită în Schengen”, o continuare firească a unui demers anterior, „România cere Shengen” care a permis depunerea, în anul 2015, a unei petiții semnate de peste 50 000 de cetățeni români la nivelul instituțiilor europene și a condus la adoptarea unei rezoluții de sprijin din partea Parlamentului European.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD_01PSD_02PSD_03PSD_04PSD_05PSD_06PSD_07PSD_08PSD_09PSD_10PSD_11PSD_12PSD_13PSD_14PSD_15PSD_16PSD_17PSD_18PSD_19PSD_20PSD_21PSD_22PSD_23PSD_24PSD_25PSD_26PSD_27PSD_28PSD_29PSD_30PSD_31PSD_32PSD_33PSD_34
DorohoiNews.ro, 29-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro