Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza Hutu

Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a anunțat astăzi că cele 20 de localități din județul Botoșani au început semnarea contractelor cu Administrația Fondului pentru Mediu pentru cele 24 de obiective care prevăd eficientizarea energetică a clădirilor publice.

Este vorba de municipiul Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Darabani, comunele Albești, Avrămeni, Copălău, Coțușca, Havârna, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Mileanca, Păltiniș, Răchiți, Rădăuți-Prut, Răuseni, Roma și Todireni.

„Odată cu finalizarea acestor proiecte, majoritatea fiind unități de învățământ și clădiri anexe, săli de sport, dar și sedii de primării, se va realiza o îmbunătățire considerabilă a izolației termice prin modernizarea și anveloparea clădirilor. De asemenea vor fi achiziționate echipamente de încălzire și răcire inteligente, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat eficiente energetic. Beneficiile se vor resimți imediat, de la reducerea consumului de energie, la scăderea costului facturilor la electricitate și încălzire, până la creșterea calității aerului și protejarea mediului înconjurător. Îi încurajez pe toți primarii din județul Botoșani să depună proiecte în continuare, mai ales că alocările financiare au crescut față de anul trecut și urmează ca AFM să deschidă o nouă sesiune în care se pot depune proiecte de investiții pentru eficientizare energetică a clădirilor publice”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Programele de finanțare aprobate pentru acest an, care sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu cuprind 15 domenii și anume:

SISTEME FOTOVOLTAICE
RABLA CLASIC
RABLA PLUS
CASAREA AUTOVEHICULELOR UZATE
MICROBUZE ELECTRICE
PRIMA CONECTARE- PNRR
REALIZARE A PISTELOR PENTRU BICICLETE
EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI PUBLICE
FABRICI DE RECICLARE- PNRR
RABLA PENTRU ELECTROCASNICE
EDUCAȚIA ȘI CONȘTIENTIZAREA PUBLICULUI PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
COLECTARE SEPARATĂ A DEȘEURILOR
APĂ CANAL
DECONTAMINAREA SITURILOR CONTAMINATE
GRĂDINI URBANE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza Hutu
DorohoiNews.ro, 17-03-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro