Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza Slincu

Deputatul social-democrat Dan Șlincu, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, a prezentat principalele programe inițiate de miniștrii și parlamentarii social-democrați pentru sprijinirea copiilor din familiile vulnerabile.

Anul trecut, PSD prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a început în premieră realizarea unei centralizări la nivel național cu privire la copiii aflați în situații de risc și la familiile vulnerabile, prin implementarea sistemului informatic național în care vor fi incluși toți acești minori. Instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală.

Acest sistem a stat la baza proiectului legislativ de prevenire a separării copilului de familie, promovat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. În acest moment, proiectul se află spre dezbatere  în Camera Deputaților după ce a trecut de Senat, ca primă cameră sesizată, cu majoritate de voturi. În perioada următoare, în cadrul ședințelor Comisiei de Muncă din Camera Deputaților vor avea loc dezbateri la care, pe lângă reprezentanții ministerului, sunt invitați și reprezentanții asociațiilor sau organizațiilor care se ocupă de copii care provin din familii vulnerabile sau cu nevoi speciale.

„Scopul nostru este să avem copii sănătoși, educați, care pornesc în viață cu șanse egale și au parte de condițiile minime obligatorii unei dezvoltări adecvate. O dezvoltare adecvată înseamnă un copil care beneficiază de câteva lucruri de bază: are ce mânca și nu merge niciodată la culcare flămând, are întotdeauna îmbrăcăminte adecvată, merge la școală, este înscris la un medic de familie care îl monitorizează și îi administrează tratamentul potrivit și se asigură, printre altele, că are acces la vaccinurile din schema națională de imunizare, recomandate de medici tuturor celorlalți copii. Doresc ca în urma acestor dezbateri să iasă din Parlament o lege care să-i sprijine mai mult pe copiii care provin din familii vulnerabile”, a transmis Dan Șlincu.

În prezent, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale lucrează la un pachet legislativ, venind în întâmpinarea familiilor aflate la început de drum, a tinerilor care, din motive materiale, amână decizia de a avea un copil, oferind un sprijin important pentru creșterea copiilor.

„Măsurile pentru sprijinirea familiilor vulnerabile pentru creșterea copiilor se referă la introducerea unei cote de TVA redusă la 5% pentru produsele esențiale destinate nou-născuților, programe de finanțare pentru educație timpurie și tratamente medicale destinate minorilor, precum și acordarea de vouchere pentru consultațiile și analizele necesare în timpul sarcinii, care nu sunt decontate în sistemul public de asigurări de sănătate. De asemenea, sunt prevăzute mai multe măsuri în domeniul fiscalității și pieței muncii, astfel încât familiile cu mai mulți copii să poată accesa credite imobiliare la dobânzi reduse, introducerea programului flexibil pentru părinții care au copii cu vârsta de până la 3 ani și acordarea de sprijin financiar suplimentar pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza Slincu
DorohoiNews.ro, 28-04-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro