Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1 iunie Tudora_01

A fost forfotă mare sâmbăta trecută pe terenul de sport din Tudora, unde preșcolari și elevi au petrecut câteva ore într-o atmosfera relaxantă, plină de surprize și provocări. Organizațiile PSD Botoșani și PSD Tudora le-au pregătit celor mici ateliere de pictură, tir cu arcul, un traseu aplicativ, dar și alte jocuri interactive.

„Fiecare copil trebuie să simtă cu adevărat că este prețuit, iar noi, după cum bine știți, ne canalizăm multe dintre acțiuni către copii, pentru că nimic nu se compară cu bucuria din ochii celor mici. A fost o zi plină de energie, în care am călătorit și noi în inima copilăriei alături de minunații copii din Tudora. Ne-am jucat, am pictat, am alergat printre baloanele de săpun, am făcut galerie și am râs împreună cu ei.”, a declarat deputatul Alexandra Huțu.

Cea mai frumoasă surpriză pregătită de social-democrați pentru copiii tudoreni a fost atelierul de pictura pe față, unde Anamaria, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la Teatrul Vasilache, i-a încântat pe cei mici cu diferitele modele pictate pe fețele lor zâmbitoare.

„Alături de colegii mei din PSD i-am invitat la distracție și joacă pe copiii din comuna Tudora pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului. Energia, bucuria și inocența pe care le emană în jurul lor cei mici sunt molipsitoare, de aceea le mulțumim copiilor pentru ziua memorabilă pe care am petrecut-o împreună.”, a completat consilierul județean Constantin Pătrăuceanu.

La final, fiecare copil a primit în dar dulciuri, sucuri și baloane colorate, dar și alte cadouri: puzzle-uri, jucării de pluș, mingi, rachete de badminton, figurine din ipsos sau planșe pentru desen. 

LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1 iunie Tudora_011 iunie Tudora_021 iunie Tudora_031 iunie Tudora_041 iunie Tudora_051 iunie Tudora_061 iunie Tudora_071 iunie Tudora_081 iunie Tudora_091 iunie Tudora_101 iunie Tudora_111 iunie Tudora_121 iunie Tudora_131 iunie Tudora_141 iunie Tudora_151 iunie Tudora_161 iunie Tudora_171 iunie Tudora_181 iunie Tudora_191 iunie Tudora_201 iunie Tudora_211 iunie Tudora_221 iunie Tudora_231 iunie Tudora_241 iunie Tudora_251 iunie Tudora_26
DorohoiNews.ro, 01-06-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro