Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza 2

Deputatul Alexandra Huțu, secretarul executiv al PSD Botoșani, a anunțat că schimbarea premierilor în cadrul Coaliției de Guvernare nu este doar o schimbare de persoane, ci este o schimbare de viziune economică și socială. PSD aduce o schimbare la guvernare în principal pe temele care îi preocupă cel mai mult pe cetățeni, iar una dintre cele mai importante se referă la politicile sociale, în mare parte aflate în atribuțiile ministrului muncii Marius Budăi.

„Din Guvernul României, învestit ieri prin votul nostru, al parlamentarilor, face parte, așa cum era și firesc, prim-vicepreședintele PSD Botoșani, Marius Budăi. Deciziile și măsurile pe care le-a elobarat până acum au livrat rezultate concrete pentru români, tocmai de aceea a avut întreaga susținere a Consiliului Politic Național PSD, dar și a echipei PSD Botoșani pentru cel de-al treilea mandat de ministru al Muncii. Sunt încrezătoare în calitățile de bun comunicator, negociator, organizator pe care domnul ministru le-a demonstrat la Ministerul Muncii și am toată convingerea că obiectivele asumate pentru domeniul muncă și securitate socială vor fi duse la îndeplinire cu maximă seriozitate și profesionalism.”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

Printre prioritățile din Programul de Guvernare la capitolul Muncă și Securitate Socială se numără reforma pensiilor și a legii salarizării, implementarea Programelor „Demnitate socială pentru seniorii defavorizați”, „Femei din mediul rural pentru piața muncii" și „Investește în formarea ta” - FORMINVEST sau reducerea migrației prin intermediul Programului pilot „România are nevoie de tine”, care să contribuie la reducerea procentului cetățenilor români care părăsesc țara.

„Sigur, mai sunt multe de făcut până să redăm definitiv demnitatea românilor, iar botoșăneanul Marius Budăi, din funcția de ministru al Muncii, va contribui substanțial la realizarea acestui deziderat. Misiunea pe care o are nu va fi simplă în tot acest tumult socio-economic, însă pentru că are o experiență consistentă și echipa social-democrată îi este alături, sunt convinsă că va confirma și în mandatul acesta, în noul Guvern condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.”, a completat deputatul botoșănean.

Programul de Guvernare asumat de Guvernul Ciolacu poate fi consultat accesând link-ul https://www.psd.ro/programul-de-guvernare-iunie-2023-decembrie-2024/

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza 2poza 1
DorohoiNews.ro, 16-06-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro