Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza Muzeu

Muzeul de Științele Naturii Dorohoi are nevoie urgentă de lucrări de consolidare și restaurare. Pentru ca aceste lucrări să poată demara este necesar  ca ministrul Culturii, Raluca Turcan, să aprobe cât mai urgent finanțarea și scoaterea la licitație a proiectului de către Institutul Național al Patrimoniului. 

„La începutul toamnei trecute, proiectul Consiliului Județean Botoșani de consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi, prin intermediul programului derulat de către Institutul Național al Patrimoniului, a primit avizul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Culturii. Este un obiectiv important pentru municipiul Dorohoi și județul Botoșani, pentru care fostul ministrul social-democrat al Culturii, Lucian Romașcanu, a deblocat sumele necesare realizării proiectului tehnic.  Sper ca actualul ministru liberal al Culturii, doamna Raluca Turcan, să finalizeze toate demersurile realizate de colegii mei de la Consiliul Județean și de fostul ministrul social-democrat al Culturii și să aprobe cât mai rapid fila de buget aferentă investiției, astfel încât să fie scoasă la licitație execuția lucrărilor. Prin eforturile noastre susținute vom putea salva o clădire care este sinonimă cu istoria recentă a județului Botoșani, județul natal al doamnei Raluca Turcan”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu. 

Lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se vor realiza în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice, finanțat din bugetul Ministerului Culturii și gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. Valoarea avizată a proiectului este de 68,5 milioane lei, adică echivalentul a 13,8 milioane de euro. Partea de cofinanțare ce revine Consiliului Județean Botoșani este în valoare de 5 milioane de lei.

„Prin transpunerea în practică a acestui proiect, vom avea parte de un muzeu modern la Dorohoi, care să pună în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeş, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi. Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca, ce deține peste 6.500 de volume de specialitate și care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea”, a mai spus deputatul social-democrat.

Clădirea Muzeului a fost construită la 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza Muzeu
DorohoiNews.ro, 22-01-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro