Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

spitale noi

„Am promis că nu mă voi angaja în dispute politice ca alți candidați și că voi prezenta soluțiile mele pentru județul Botoșani. Pentru sănătate am în vedere să finalizez toate programele de investiții obținute de doamna președinte Doina Federovici și să realizez cele trei mari noi proiecte pentru construirea a trei spitale noi: Pediatrie și Psihiatrie de la Spitalul Județean și Spitalul de la Săveni. Este vorba de investiții de peste 175 de milioane de euro. Domnul ministru Rafila m-a asigurat de tot sprijinul Ministerului Sănătății pentru construcția celor trei noi unități sanitare din județul nostru”, a declarat Lucian Trufin candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani.

Studiile de fezabilitate pentru cele trei corpuri noi de spital, Pediatrie, Psihiatrie și Săveni au fost realizate, la fel și indicatorii tehnico-economici au fost aprobați, se lucrează la scrierea cererii de finanțare și scoaterea la licitație a realizării proiectului tehnic și execuției.

„M-aș bucura ca și Botoșaniul în perioada imediat următoare să beneficieze de fondurile consistente pe care România le va primi de la Banca Europeană de Investiții pentru cele trei construcții noi. Mă refer la Secția de Psihiatrie, Secția de Pediatrie, pentru că ingrijirea copiilor reprezintă o prioritate, și nu în ultimul rând noul Spital de la Săveni, să beneficieze de aceste investiții pentru că dezvoltarea serviciilor medicale de asistență spitalicească este răspunsul corect pe care putem să-l dăm pentru cetățeni”, a declarat ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Programul de investiții în sistemul de sănătate botoșănean pe care l-a început Doina Federovici în ultimii 3 ani și jumătate este cel mai mare din 1990 până astăzi și e vorba de modernizări și dotări cu echipamente de ultimă generație de radiologie, Computer Tomograf, mamograf digital, incubatoare pentru nou născuți și multe altele, deschiderea de noi substații de ambulanță la Lunca și Ripiceni, a heliportului medical din municipiul Botoșani, modernizarea Unității de Primiri Urgențe și ambulatoriilor de specialitate de la Maternitate și Pediatrie.

„Toate investițiile realizate în ultimii ani în sistemul de sănătate din județul Botoșani, dar și cele aflate în execuție, cât și cele care urmează să intre la finanțare trebuie obligatoriu continuate. De aceea, județul nostru are nevoie de un președinte al Consiliului Județean cu experiență în administrația publică, iar Lucian Trufin are această expertiză de 20 de ani în administrația locală și centrală. Este păcat de banii europeni pe care i-am obținut deja și cei care urmează să fie alocați pentru modernizarea sistemului de sănătate și construcția de unități medicale noi să fie pierduți sau implementarea proiectelor să fie întîrziată de lipsa de experiență în administrație”, a subliniat Doina Federovici.

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

spitale noi
DorohoiNews.ro, 17-05-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro