Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

logo PSD web

Preşedintele PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu, critică modul în care urmează să fie reformat sistemul de sănătate, având în vedere faptul că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii îi vor afecta, în primul rând,  pe bolnavi. Comasările, desfiinţările sau schimbarea destinaţiei unităţilor spitaliceşti sunt gândite fără a se ţine cont de situaţia din teritoriu sau de propunerile autorităţilor locale. Astfel, în judeţul Botoşani, din cele douăsprezece spitale existente, şase vor deveni secţii ale Spitalului Judeţean Mavromati, iar două se vor reprofila în cămine de bătrâni. Lista ministerului a produs îngrijorare atât în sistemul medical, cât şi în rândul locuitorilor. Este motivat acest sentiment de inechitatea loteriei norocului care a scos câştigătoare unele spitale, dar care duce la desfiinţarea altora, singurele argumente fiind cele de ordin economic, de simplu calcul rece, matematic, în nici un caz cele care ţin de sănătatea sau de interesul locuitorilor.
           
Cazul la care face referire senatorul Gheorghe Marcu, în mod special, este cel al spitalelor care vor fi reprofilate, fiind de părere că cetăţenii zonelor Săveni şi Truşeşti au nevoie de servicii medicale, în primul rând, abia apoi de asistenţă socială, aşa cum se profilează acum. În acelaşi timp, ridică o problemă, a modului în care personalul medical din cele două spitale va putea să-şi practice meseria, ţinând cont de schimbarea radicală a destinaţiei unităţii în care lucrează. Ce atribuţii vor avea medicii specialişti într-un cămin de bătrâni?
           
Mai mult decât atât, se naşte întrebarea de ce se reformează acum sistemul, după ce spitalele au fost trecute, obligatoriu, în subordinea autorităţilor locale? De ce se scoate jarul din foc cu mâna altuia? Este de discutat chiar şi legalitatea acţiunii, având în vedere faptul că Ministerul Sănătăţii face ordine în curtea primăriilor sau consiliilor judeţene, prin reorganizarea propusă. Indiferent că discutăm despre desfiinţare sau reprofilare, imixtiunea este evidentă şi nu poate fi justificată acum de lipsa fondurilor din spitale. Niciodată până acum nu s-a ajuns la soluţia desfiinţării spitalelor, ci  s-au căutat formule pentru susţinerea acestora.
          
 „Eu vreau să cred că reforma din sănătate va ajuta sistemul, nu-l va îngropa, aşa cum pare după primele semne. De altfel, toate măsurile anti-criză luate de actuala putere s-au dorit salvatoare, dar în final s-au întors împotriva românilor. Sper ca cele din sănătate să aibă altă soartă”, a mai declarat preşedintele PSD Botoşani.
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

logo PSD web
DorohoiNews.ro, 16-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.02.2011 la 22:40

niste hoti toti

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro