Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alexandra Hutu Foto

Programul guvernamental de susținere a creșterii natalității în România se desfășoară și în acest an, scopul acestuia fiind sprijinirea financiară a cuplurilor și a persoanelor singure din România, în vederea asigurării medicamentelor și a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate pentru persoanele care au probleme de fertilitate.

„Începând de luni, 29 iulie, persoanele interesate se pot înscrie în Program prin accesarea platformei electronice https://up-comunitate.ro, pusă la dispoziție de Ministerul Familiei. Solicitanții își vor crea un cont de utilizator, iar ulterior vor putea încărca documentele necesare înscrierii în program”, a transmis deputatul PSD Alexandra Huțu.

Pentru constituirea dosarului de înscriere, solicitantul trebuie să încarce în platformă cererea de înscriere, declarația pe propria răspundere că nu a mai beneficiat sau că nu beneficiază de un sprijin financiar aferent unui alt program cu același scop, documentele medicale din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, acordul individual privind prelucrarea datelor cu caracter personal, copia actului de identitate și adeverința din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.

„Așa cum am mai afirmat și cu alte ocazii, PSD este implicat în identificarea și implementarea de măsuri concrete care să conducă la creșterea natalității în România. Încurajez și anul acesta cuplurile botoșănene să se înscrie în acest Program, pentru că nimic nu este mai important pentru o persoană decât să se bucure de copiii săi și de familia sa. Continuarea Programului prin care se decontează sumele cheltuite pentru fertilizarea in vitro reprezintă garanția că Guvernul României acționează în concret pentru stimularea natalității”, a completat Alexandra Huțu.

Prin intermediul Programului sunt sprijinite 10.000 de cupluri și femei singure care nu pot avea copii din cauza unor probleme medicale, care vor primi vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor necesare obținerii unei sarcini.

Ca urmare a ediției din anul 2023, 56 de solicitanți din Botoșani care au accesat Programul beneficiază de acest sprijin sub formă de vouchere în demersurile lor de a deveni părinți.

Toate detaliile referitoare la etapele Programului care se desfășoară anul acesta sunt disponibile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/fiv-2024 .

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alexandra Hutu Foto
DorohoiNews.ro, 26-07-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro