Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

consultare publica

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a decis să-i consulte pe botoșăneni, printr-un sondaj de opinie, cu privire la continuarea acțiunii Primăriei de a evacua din Centrul Istoric acei chiriași ai municipalității care încalcă în mod repetat regulile de conviețuire socială. Primarul a renunțat la varianta referendumului, pentru a economisi banii pe care i-ar fi implicat o astfel de acțiune.

„Am analizat atât varianta organizării unui referendum, cât și pe cea a sondajului de opinie. Am decis să evităm cheltuielile destul de importante pe care le implica referendumul. Deci vom merge pe varianta sondajului, pe care îl pot realiza cu sprijinul colegilor mei din PSD Botoșani”, a declarat Cosmin Andrei.

Conform unei Hotărâri de Consiliu Local, chiriașii care au trei amenzi neplătite pentru încălcarea normelor de liniște publică vor primi automat o notificare din partea Primăriei, cu privire la rezilierea contractului de închiriere. Primarul a anunța că va organiza o consultare publică pentru continuarea acestei acțiuini, după ce avocata PNL, Ionela Aiftincă, a blocat temporar, în instanță, această acțiune a Primăriei, apărându-i pe chiriașii sancționați pentru încălcarea normelor de conviețuire socială.

„Am ajuns la această consultare publică în urma acțiunii avocatei PNL, Ionela Aiftincă, de a bloca temporar demersul Primăriei. Consider că a fost o tentativă de politizare a acestui subiect, întrucât doamna avocat candidează la Senat pe lista PNL Botoșani. Eu cred, însă, că am obligația să îi apăr pe cetățenii care au fost terorizați în ultimii ani de acei chiriași care nu înțeleg că trebuie să se comporte civilizat. Dar pentru a mă asigura că am sprijinul cetățenilor în demersul meu, am decis să îi consult public în acestă chestiune. Dacă sunt alături de mine și mă susțin, atunci voi continua acțiunea, până la capăt, indiferent de costurile electorale. Dacă cetățenii îi vor da dreptate avocatei PNL, atunci mă voi opri”, a mai spus primarul.

Cosmin Andrei dorește ca prin această acțiune să deschidă calea reamenajării Centrului Vechi, pentru a-l transforma într-un loc plăcut pentru toți botoșănenii și în destinație turistică. Municipiul Botoșani ar putea avea un Centru Istoric la fel de frumos și de atractiv cum au celelalte orașe.

https://www.facebook.com/share/p/SrYP1g3w2YvxffB4/

Comunicat Partidul Social Democrat Botoșani - CMF 11240017

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

consultare publica
DorohoiNews.ro, 06-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro