Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hutu-senator

„Mă bucur că PNL Botoșani a reacționat la ultima mea interpelare și i-a dat undă verde colegului lor, ministrul Mediului, să implementeze soluția la problema apei din Botoșani, pe care i-am indicat-o încă din 2022 împreună cu specialiștii din minister. Nu trebuie decât ca ministrul Fechet să inițieze o hotărâre de guvern care va debloca instant investiția de la Barajul Vârfu Câmpului. Numai să vrea să o aplice! Dacă PNL vrea neapărat să adauge și termenul ”major" în denumirea statutului juridic al barajului, să o facă. Însă, asta nu înseamnă că-l declară ei de interes național, pentru că, așa cum am demonstrat deja, este declarat de interes național de 27 de ani din 1997”, a precizat Alexandra Huțu.

Candidatul PSD pentru Senat a primit mai multe mesaje de susținere din partea botoșănenilor care s-au arătat deranjați de atacurile la persoană din partea candidaților PNL la alegerile parlamentare, care în lipsă de soluții au proliferat jiniri și denigrări. „Sunt în asentimentul tuturor celor dintre dumneavoastră care mi-ați transmis mesaje de încurajare și condamn cu vehemență atacurile josnice pe care PNL le îndreaptă împotriva noastră, a social-democraților. Neputându-și controla reacțiile, mânați de nervi și lipsiți de argumente, folosesc fără rușine jigniri, ironii și minciuni. Faptul că mă jignesc pe mine sau pe alt coleg de-al meu nu este relevant pentru botoșăneni. Pe botoșăneni îi interesează ce program de Guvernare au. Dar oare îl au?”, a subliniat social-democrata.

Soluțiile pe care reprezentanții PSD Botoșani, atât parlamentarii, cât și primarii și fostul președinte al Consiliului Județean le-au indicat ministrului PNL, sunt întârziate de 2 ani. „Practic, soluțiile sunt aceleași ca în 2023. Ministrul este același și partidul din care provine este același. Evident că ministrul le-a ținut la sertar, ca să poată da vina pe PSD. Și iată că acum, după ce PNL a câștigat conducerea Consiliului Județean, ca prin minune, soluțiile cerute de noi în urmă cu doi ani se găsesc și se scot de la naftalină. Indiferent de felul în care PNL Botoșani mă atacă și ne atacă pe noi, cei din PSD, doar pentru că suntem în campanie electorală, un lucru rămâne cert: datorită insistențelor mele și ale PSD Botoșani, ministrul liberal este forțat să facă ceva pentru Barajul de la Vârfu Câmpului”, a arătat Alexandra Huțu.

Comunicat Partidul Social Democrat Botoșani - CMF 11240017

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hutu-senator
DorohoiNews.ro, 14-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro