Doina Federovici, președintele Organizației Județene a PSD Botoșani, a votat astăzi, 1 Decembrie 2024, la alegerile parlamentare 2024, la secția de votare din cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 „Sfântul Nicolae” Botoșani.
„La mulți ani, România!” , „La mulți ani, tuturor românilor!”. În această zi, am votat pentru cei care pot asigura echilibrul în Parlament și în Guvern, în acest context extrem de dificil pentru România!
Am votat pentru cei care au dovedit că știu cel mai bine să conducă România.
Am votat pentru a asigura stabilitatea economică a țării, indiferent cine va fi președinte.
Am votat pentru garanția că salariile și pensiile vor crește și nu vor fi înghețate sau tăiate.
Am votat cu cei care pot aduce Autostrada Moldovei la Botoșani și odată cu ea și multe investiții și locuri de muncă pentru botoșăneni!
Am votat pentru a putea opri austeritatea!
Am votat pentru creșterea sigură a nivelului de trai, în Botoșani și în România.” a declarat Doina Federovici la ieșirea de la urne.















