Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

AP2025 (2)

Alegerile prezidențiale au început duminică, 4 mai 2025, la ora 07.00, oră la care s-au deschis secțiile de vot. Conform datelor oficiale, sunt așteptați la urne să-și exprime opțiunea pentru președinte 17.988.031 de români, aflați în țară dar și în diaspora.

Cu 32,43%, județul Botoșani se află mult sub media națională și printre ultimile din țară când vine vorba despre prezența la urne. În Municipiul Dorohoi și-au exprimat opțiunile, până în acest moment 8,362 de persoane din cele 23.640 prezente pe listele permanente, procentul fiind astfel peste nivelul județului, 35,37%.

De menționat este faptul că există comune în județ cu un procentaj șocant de mic de prezență la urne. Astfel, în Ripiceni, din 3,980 de persoane aflate pe lista permanentă, s-au prezentat la vot doar 440 (11,06%), în Vârfu Câmpului din  9,874 de persoane pe listă, doar 1,284 au votat (13%), în aceeași situație aflându-se și comuna Adășeni, unde din 1,839 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat la secții doar 228 (12,4%).

Prezența la vot la ora 18.00 este de 43.37% (la nivel național) și 32.43% (la nivelul județului Botoșani). La nivel național numărul total de voturi exprimate până la această oră este de de 7.790.771, din care peste 846.310 provin din diaspora, iar puțin peste 4100 de voturi au fost voturi exprimate prin corespondență. Urna mobilă a fost folosită pentru 82.407 de voturi iar pe listele suplimentare au votat puțin peste 1.797.520 de cetățeni.

Majoritatea celor prezenți la urne provine din mediul urban, 4,7 milioane pe când din mediul rural s-au prezentat la vot 3,1 milioane de romani. Precizăm faptul că toate voturile provenite din afara țării sunt încadrate în prezenta statistică la categoria „urban”. 

Eșantionul de varstă cel mai prezent până acum este reprezentat de cei aflați între 45 și 64 de ani (puțin peste 3,5 milioane) urmați de cei peste 65 de ani (peste 1,9 milioane), tinerii între 18 și 24 de ani fiind din nou codași când vine vorba de exprimarea opțiunii la urne (puțin peste 551,000).

În țară, cea mai bună prezență la vot se înregistrează momentan în județele Ilfov – 53,21%, Argeș – 45,23%, Giurgiu – 45,35%, Cluj – 44,39% iar codașele sunt județele Vaslui – 27,5%, Satu Mare – 29,86%, Covasna – 30,93% și Botoșani– 32,43%.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

AP2025 (2)
DorohoiNews.ro, 04-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro