Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

AP25 (2)

Alegerile prezidențiale au început duminică, 4 mai 2025, la ora 07.00, oră la care s-au deschis secțiile de vot. Conform datelor oficiale, sunt așteptați la urne să-și exprime opțiunea pentru președinte 17.988.031 de români, aflați în țară dar și în diaspora. 

Cu 37.9%, județul Botoșani se află mult sub media națională antepenultimul din țară când vine vorba despre prezența la urne. În Municipiul Dorohoi și-au exprimat opțiunile, până în acest moment 9.770 de persoane din cele 23.640 prezente pe listele permanente, procentul fiind astfel peste nivelul județului, 41.33%.

Prezența la vot a fost de 53.21% (la nivel național) și 37.89% (la nivelul județului Botoșani). La nivel național numărul total de voturi exprimate până la această oră este de de 9.559.092, din care peste 971.521 provin din diaspora, iar puțin peste 4100 de voturi au fost voturi exprimate prin corespondență. Urna mobilă a fost folosită pentru 86.005 de voturi iar pe listele suplimentare au votat puțin peste 2.190.278 de cetățeni.

Majoritatea celor prezenți la urne provine din mediul urban, 5.76 milioane pe când din mediul rural s-au prezentat la vot 3,8 milioane de romani. Precizăm faptul că toate voturile provenite din afara țării sunt încadrate în prezenta statistică la categoria „urban”. 

Eșantionul de varstă cel mai prezent până acum este reprezentat de cei aflați între 45 și 64 de ani (puțin peste 3,7 milioane) urmați de cei peste 65 de ani (peste 2.6 milioane), tinerii între 18 și 24 de ani fiind din nou codași când vine vorba de exprimarea opțiunii la urne (puțin peste 730,000).

În țară, cea mai bună prezență la vot se înregistrează momentan în județele Ilfov – 68%, Argeș – 54.6%, Giurgiu – 59.3%, Cluj – 56% iar codașele sunt județele Vaslui – 32.7 %, Satu Mare – 36.4%, Covasna – 38.5% și Botoșani– 37.9%. 

De menționat este faptul că există comune în județ cu un procentaj șocant de mic de prezență la urne. Astfel, în Ripiceni, din 3,980 de persoane aflate pe lista permanentă, s-au prezentat la vot doar 518(13%), în Vârfu Câmpului din  9,874 de persoane pe listă, doar 1,439 au votat (14.5%), în aceeași situație aflându-se și comuna Adășeni, unde din 1,839 de persoane cu drept de vot, s-au prezentat la secții doar 284 (15.5%). Păltiniș și Drăgușeni trec și ele cu greu peste 17%.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

AP25 (2)
DorohoiNews.ro, 04-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro