Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD_03

În data de 15 mai a.c., la Bruxelles, s-a desfășurat reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț (CAE Comerț), la care au participat miniștrii responsabili de portofoliile comerțului internațional din statele membre ale Uniunii Europene (SM UE), precum și Comisarul pentru Comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență, Maroš Šefčovič. Agenda reuniunii a inclus o sesiune de dezbateri privind evoluțiile în relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, precum și un schimb de opinii axat pe consolidarea securității economice europene. De asemenea, în cadrul prânzului de lucru, au fost abordate negocierile comerciale aflate în curs de desfășurare cu parteneri strategici precum India, statele din Golf și țările din Asia de Sud-Est.

România a fost reprezentată la această reuniune de o delegație condusă de doamna Cristina Breșug, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Cu privire la dosarul relațiilor comerciale UE-SUA și în contextul măsurilor tarifare suplimentare adoptate de partea americană, România și-a exprimat sprijinul față de strategia Comisiei Europene de a menține un dialog constructiv cu autoritățile americane în vederea identificării unei soluții negociate. Totodată, a fost subliniată necesitatea adoptării unei poziții ferme, echilibrate și proporționale, care să asigure protejarea intereselor economice ale Uniunii.

În ceea ce privește dimensiunea securității economice europene, România a susținut necesitatea unei abordări mai ambițioase și structurată pentru a răspunde amenințărilor în evoluție, pentru aplicarea unei strategii echilibrate, centrate pe cei trei piloni – promovare, protecție și parteneriat – și a evidențiat importanța elaborării unei doctrine europene în domeniul securității economice, care să beneficieze de o implicare substanțială din partea statelor membre.

De asemenea, România a încurajat adoptarea unei perspective pragmatice și adaptate în cadrul negocierilor comerciale în derulare, cu scopul de a consolida relațiile economice cu state terțe. În acest sens, a fost susținută ideea încheierii unor acorduri comerciale care să reflecte specificul și prioritățile strategice ale Uniunii Europene în relația cu fiecare partener în parte.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD_03PSD_01PSD_02PSD_04PSD_05PSD_06PSD_07
DorohoiNews.ro, 15-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro