Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1.1 jpeg

România are nevoie de tineri pregătiți și de mame sprijinite pentru a construi o economie solidă și durabilă. PSD vine cu un program ambițios, axat pe locuri de muncă, formare profesională și integrarea celor mai vulnerabile categorii pe piața muncii.

Unul dintre pilonii programului este „Primul loc de muncă”, care vizează tinerii NEET – cei care nu urmează niciun program școlar sau de formare profesională și care, în România, au o rată a șomajului de aproximativ 24%. Prin acest program, 28.000 de tineri anual vor avea șansa să fie angajați pentru prima dată pe perioadă nedeterminată. Aceștia vor beneficia de o primă de stabilitate de 1.000 de lei/lună în primul an și de 1.250 de lei/lună în al doilea an, finanțarea provenind fie din fonduri europene nerambursabile, fie din bugetul asigurărilor sociale. „De asemenea, HUB-urile regionale de formare profesională, prevăzute în Programul de Relansare Economică propus de PSD, vor oferi tinerilor între 16 și 35 de ani acces la programe dezvoltate împreună cu mediul privat. Astfel, 5.000 de tineri anual vor beneficia de sprijin pentru cazare, masă și transport, pregătindu-se pentru integrarea pe piața muncii”, a declarat deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședinte al PSD Botoșani și unul dintre specialiștii care au lucrat la Programul PSD.

Pe lângă tinerii aflați la început de drum, PSD sprijină și companiile să-și recalifice angajații și să dezvolte competențe în domenii digitale și verzi, esențiale pentru economia viitorului. Programul poate fi finanțat din fondurile europene disponibile și poate pregăti 60.000 de români pentru meserii care includ inteligența artificială, securitate cibernetică, agricultură durabilă, audit de mediu și energie regenerabilă.

Programul PSD nu uită nici de mame. Prin subvenții pentru angajatorii care încadrează mame cu cel puțin trei copii, acestea vor avea șansa de a se reintegra pe piața muncii. Beneficiile includ o subvenție de 2.250 de lei/lună timp de 12 luni, scutire de contribuții sociale, formare profesională și sprijin pentru îngrijirea copiilor. În total, 5.000 de mame vor fi astfel sprijinite anual.

„România trebuie să fie o țară a muncii și a oportunităților. Programul PSD oferă șanse reale tinerilor și mamelor, sprijinind în același timp economia să se adapteze la provocările viitorului digital și verde”, a conchis Marius Budăi.

Cu aceste măsuri, PSD demonstrează că investiția în oameni este investiția în viitorul României.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1.1 jpeg
DorohoiNews.ro, 16-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro