Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zonă Liberă de OMG-uri

Ovidiu Portariuc îi invită la o masă rotundă pe specialiști, șefii deconcentratelor și pe cetățeni pentru a dezbate împreună efectele nocive ale OMG-urilor

Ovidiu Portariuc, inițiatorul proiectului ”Botoșani – Zonă Liberă de OMG-uri”, va organiza, pe 30 aprilie, ora 18.00, la Tex Club cafe, o masă rotundă cu tema ”OMG-urile – bomba cu ceas pentru agricultura românească”, unde sunt așteptați și șefii agențiilor deconcentrate din agricultură, mediu și sănătate. El a trimis astăzi o solicitare scrisă în atenția directorilor de la Agenția pentru Protecția Mediului, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția de Sănătate pe care îi invită să se implice activ în dezbaterea publică pe problema OMG-urilor. Textul complet al scrisorii îl puteți vedea aici. La eveniment sunt așteptați și reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, care au făcut parte din Grupurile de Inițiativă din Cluj și Brașov pentru declararea acestor localități zone fără OMG-uri. De asemenea, Ovidiu Portariuc a făcut o invitație la dezbatere și botoșănenilor, care l-au susținut în această campanie și care au semnat pentru proiectul său.

”Instituțiile statului, ca factori de decizie, trebuie să devină parteneri de dialog într-o problemă atât de importantă cum sunt Organismele Modificate Genetic. Botoșănenii au înțeles cât de periculoase sunt OMG-urile pentru sănătate și pentru mediu și s-au pronunțat categoric împotriva cultivării și comercializării acestora în municipiul nostru. Acum așteaptă reacția autorităților și a instituțiilor cu atribuții în domeniu să își exprime punctul de vedere și mai mult, le cer sprijin în lupta cu acest flagel alimentar”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Vicepreședintele PSD Botoșani este ferm convins că va reuși să adune până la sfârșitul campaniei numărul de semnături propuse, având în vedere că a strâns în medie 1000 de semnături pe zi. La finalul campaniei, Ovidiu Portariuc vrea să înainteze un memoriu către autoritățile locale - Primărie și Consiliul Județean – ca acestea să declare public Botoșaniul zonă fără OMG-uri.

De asemenea, Ovidiu Portariuc le-a pregătit un BIO Party voluntarilor care au participat la campania de strângere de semnături. Petrecerea va avea loc sâmbătă, pe 30 aprilie, la ora 20.30, la Tex Club cafe. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Zonă Liberă de OMG-uriZonă Liberă de OMG-uri (2)
DorohoiNews.ro, 29-04-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro