Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gheorghe_Marcu-senator

Senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, chestorul Senatului, a făcut parte din delegaţia Uniunii Social Liberale care a discutat, astăzi, cu reprezentanţii FMI viitorul economic al României. Reproşul adus de Marcu delegaţiei FMI referitor la faptul că nu a acordat importanţă relaţiei cu opoziţia PNL-PSD a fost preluat şi de presa centrală.


 „Am discutat despre măsurile Băncii Naţionale şi a instituţiilor financiar pentru ca în 2015 România să poată trece la moneda Euro, adică în trei ani şi jumătate, precum şi despre pilonul II de pensii private. De asemenea, am ridicat probleme privind constatarea că toată instabilitatea financiară este translatată numai pe seama cetăţeanului român, şi aşa sărăcit, şi că trebuie să trebuie să găsim soluţii comune de translatare către instituţiile financiare, mă refer la instituţiile de credit, societăţile de asigurare şi fondurile private de investiţii”, a declarat preşedintele PSD Botoşani.

Acesta a precizat că un alt reproş a fost adresat guvernanţilor. „Există o lege a responsabilităţii fiscal-bugetare şi trebuia ca Guvernul să prezinte în Parlament un proiect referitor la încadrarea în indicatorii macro-economici. Acest raport a fost trimis Uniunii Europene, înainte să fie prezentat în Parlament. Eu cred că trebuia prezentat mai întâi în Parlament, aceasta este viziunea corectă, pentru că parlamentarii reprezintă cetăţenii, iar ei susţin tot efortul bugetar”, a declarat Marcu.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gheorghe_Marcu-senator
DorohoiNews.ro, 05-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.05.2011 la 06:49

Din declaratia D-lui Senator Marcu, reiese inca odata ca acest guvern PDL-ist,condus de tandemul Basescu-Boc,ignoreaza cetatenii romani.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro