Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

SL278005

Senatorul Gheorghe Marcu a fost prezent ieri, 27 iulie 2011,la Cabinetul Parlamentar din Dorohoi pentru a discuta cu dorohoienii care s-au înscris în audiență.

Cei mai mulți cetățeni au solicitat ajutor ca urmare a inundațiilor de anul trecut, iar alții au venit cu probleme ce se leagă de hotărârile și deciziile instanțelor de judecată, catalogate de aceștia ca fiind incorecte. „I-am îndrumat să se îndrepte către instituțiile în domeniu, care le-ar putea rezolva problemele. Referitor la cei care au venit cu nemulțumiri din cauza calamităților, încercăm pe cât posibil să ajutăm. Pe de altă parte, au venit oameni  care au solicitat acele despăgubiri de la  Autoritatea Națională și cred că și aici trebuie făcută o ierarhizare a priorităților privind recuperarea banilor pierduți sau a moștenirilor”, a declarat senatorul Gheorghe Marcu preşedintele Partidului Social Democrat Botoșani.

Acesta a încercat să ofere fiecăruia o soluție, considerând că acesta este de fapt rolul unui parlamentar. „Cred că un parlamentar are datoria de a rezolva cât mai multe din problemele cetățenilor care se adresează către cabinetul senatorial”, a mai adăugat acesta. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

SL278005
DorohoiNews.ro, 28-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro