Senatorul Gheorghe Marcu îl ia la întrebări pe noul Ministru al Muncii

3 oct. 2011, Politic
Senatorul Gheorghe Marcu îl ia la întrebări pe noul Ministru al Muncii

Interpelare

Adresată:  Doamnei ministru Sulfina Barbu
                 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
De către:   Domnul Gheorghe Marcu
                 Senator în Circumscripţia Electorală 07, Botoşani

În şedinţa din data de: 3.10.2011
Obiectul interpelării: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 70/2011

Doamnă Ministru,

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, schimbă reglementările în domeniu, reducând substanţial volumul subvenţiilor la nivel naţional. Totodată, am sesizat şi faptul că toată povara fiscală trece în grija autorităţilor locale, cotele procentuale ce urmează a fi acordate fiind stabilite în funcţie de veniturile beneficiarilor.

Dată fiind situaţia grea în care se găsesc multe primării şi consilii locale, cu bugete micşorate sau, în unele cazuri, depăşite de sarcina financiară, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

-         Câte autorităţi locale vor avea banii necesari pentru a suporta acordarea subvenţiilor?

-         Ce se întâmplă cu cele care nu vor reuşi să asigure fondurile şi, în consecinţă, nu vor putea respecta OUG 70/2011 şi cu cetăţenii care rămân fără ajutorul de încălzire?

În acelaşi timp, vă rog să-mi explicaţi şi motivul pentru care această ordonanţă stabileşte măsurile de protecţie socială doar pentru sezonul rece 2011 – 2012, punându-ne în situaţia de a adopta legislaţie cu aplicabilitate limitată în timp.

Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc,

Gheorghe Marcu

Senator PSD Botoşani

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!