Senator Gheorghe Marcu: „Austeritatea a fost impusă numai populaţiei”

5 oct. 2011, Politic
Senator Gheorghe Marcu: „Austeritatea a fost impusă numai populaţiei”

„Creştem împreună sau ne prăbuşim împreună” spune Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, vorbind despre economia noastră şi a Uniunii Europene, în ansamblu.



După toate calculele, economia Uniunii Europene nu creşte, ba chiar traversează o perioadă extrem de dificilă, în care îşi găseşte justificarea acţiunea de preluare a controlului asupra bugetelor naţionale, decisă de curând la Strasbourg.



În acest context, cer public Primului Ministru să aibă responsabilitatea declaraţiilor legate de realitatea economică a României şi să nu intre prematur în campanie electorală, inducând populaţia în eroare. Este total neproductiv din partea domniei sale să laude acum măsurile de austeritate (!) din 2010 şi impactul lor favorabil asupra economiei de astăzi, în condiţiile în care am funcţionat din inerţie şi duşi de valul revirimentului întregii Europe. Asta pentru că în tot acest timp, Cabinetul Boc era ocupat exclusiv cu tăierile de salarii, pensii, indemnizaţie de creştere copil sau pensie de handicap.



Austeritatea a fost impusă numai populaţiei iar ministerele şi-au majorat bugetele, la fel Administraţia prezidenţială sau Cancelaria Primului Ministru. Şi, mai grav, nu au existat măsuri pro-active, necesare, care să ducă la creştere economică. Rezultatul? Depindem nu numai de situaţia economică din Europa, ci şi de banii europeni şi de cei ai băncilor, pentru a ne plăti cheltuielile interne, iar acest lucru rostogoleşte mai departe datoria externă a României, aducând-o la cote istorice.                                




Senator Gheorghe Marcu



Preşedintele Departamentului pentru relaţia cu patronatele şi piaţa de capital

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!