Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi protest

Mitingurile de protest din toată țara i-au determinat și pe cetățenii județului Botoșani să iasă în stradă. Ieri, 19 ianuarie, printre protestatarii ieșiți în stradă, în Piața Revoluției din Botoșani, s-a aflat și liderul PSD Botoșani, senatorul Gheorghe Marcu.

Gheorghe Marcu a ieșit în stradă, s-a alăturat botoșănenilor și a spus că singura soluție nu rămâne decât alegeri anticipate, demisia guvernului și implicit a președintelui Băsescu.

„Aseara am participat și eu alături de alți botoșăneni, manifestând împotriva guvernului și a președintelui Băsescu, cel care dirijează acest guvern. Consider că incompetența și orgoliul prostesc al celor care ne conduc, se răsfrâng cu durere asupra celor care se lasă conduși. La această aroganță și incompetență se adaugă bătaia de joc și umulința asupra celor care nu au nicio vină, adică asupra românului cinstit și onest.”, a declarat pentru Dorohoi News, senatorul Gheorghe Marcu.

Acesta s-a arătat solidar și față de manifestările de protest organizate la Dorohoi. Senatorul a rămas impresionat de numărul considerabil de dorohoieni care au ieșit în stradă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de actuala putere.

„Și în municipiul Dorohoi se observă nemulțumirea oamenilor, asupra modului în care se guvernează această țară. Mulțumesc dorohoienilor care manifestă cinstit și onest. Prin aceste mișcări civice și numai împreună vom reuși să determinăm ca în România să aibă loc alegeri anticipate, demiterea guvernului și implicit a președintelui Băsescu.”, a declarat pentru Dorohoi News, liderul PSD Botoșani, senatorul Gheorghe Marcu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi protest
DorohoiNews.ro, 20-01-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.01.2012 la 23:35

a citi e simlu ...dar a da atentie e alta.. ce legatura are articolul asta cu Andrei????

20.01.2012 la 22:08

In orasul in care PSD este dominant de la Revolutie trebuiau sa fie prezenti peste 1000 de participanti. Ce faci Andrei Dolineaschi si ceata de USL in Dorohoi.

20.01.2012 la 20:48

este adevarat ca ce face Bucurestiul este decisiv dar, daca nu-i ajutati iesind in strada si spunind pasnic cite pobleme existentiale aveti, incepind cu somajul,pensiile,scolile copiilor, medicamente de milioane si sanatate platita de trei ori - odata oprit,odata impus de nevoie,odata impus de frica ca nu esti bagat in seama,mincare scumpa, taxe aberante,transporturi execrabile, TARA PE CHITUCI,sa nu indrazniti sa mai susotiti cu cumatra sau sa va plingeti in piata,facind pe desteptii pe marginea santului. Va spun doar ca, in 1907 la Flaminzi nu au avut nevoie de conducatori

20.01.2012 la 20:19

au fost foarte putini azi ...maine speram ca nu va mai fi asa:)..

20.01.2012 la 20:03

halal protest pe 20 halal dorohoieni va meritati soarta stati ascunsi pe sub copaci

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro