Ingrediente:
4 felii piept de pui
200 g fasole păstăi
un ardei gras
4 felii bacon
sare
piper
100 ml vin alb
2 linguri ulei
Pentru servit:
smântână
muștar
mărar
Mod de preparare: Ardeiul tăiat fâșii pe lung și fasolea se pun în tigaie cu o lingură de ulei, sare și piper. Se lasă 5 minute, cât să se înmoaie și apoi se transferă pe cele patru felii piept de pui. Se rulează, se acoperă cu bacon și se prind cu scobitori. Se adaugă restul de ulei în tigaie și se rumenesc rapid. Pieptul de pui se transferă apoi într-un vas de cuptor, se pune uleiul din tigaie, se adaugă vin și se lasă la cuptor 20 de minute. Se aduc la masă cu sos din smântână, muștar și mărar.



















