Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Spitalul Municipal Dorohoi

De la începutul acestei săptămâni Spitalul Municipal Dorohoi este vizitat de o comisie de la Bucureşti în vederea acreditării unităţii sanitare.

În aceste zile Spitalul Municipal Dorohoi primeşte vizita Comisiei Nnaţionale de Acreditare, formată din şapte membri care evaluează întreaga gamă de servicii oferite de unitatea sanitară. Comisia formată din medici, asistenţi, economişti şi jurişti, va sta la Dorohoi timp de patru zile, în perioada 1 – 4 octombrie 2012. Aceştia vor evalua activitatea în vederea acreditării spitalului pentru următorii cinci ani.

În această perioadă sunt supervizate toate procedurile care se desfăşoară în spital, începând de la internarea pacientului şi până la externare şi tot ceea ce ţine de serviciile medicale, para-medicale şi administrative.

„Primele impresii, din punctul meu de vedere, fără a şti părerea comisiei, sunt bune și sperăm ca la final concluziile să fie favorabile şi Sspitalul Municipal Ddorohoi să obţină acreditarea. Dacă se va reuşi acest lucru ar fi o performanţă pentru noi, pentru spital ca şi instituţie şi pentru municipiul Ddorohoi, ţinând cont că în judeţul Botoşani am fi primul spital care obţine această acreditare şi am fi în primele 50 de spitale din România, ceea ce este chiar o performanţă. Noi suntem pregătiţi, vizitele sunt pe secţii în fiecare zi, evaluarea este în plină desfăşurare, iar concluziile vor fi comunicate de către comisie joi, 4 octombrie, când este ziua închiderii vizitei.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Joi, 4 octombrie, la finalul vizitei celor şapte membri ai comisiei va avea loc o şedinţă de închidere la care vor participa toţi şefii de secţie, asistenţii şefi şi conducerea spitalului. Atunci se vor comunica concluziile comisiei şi propunerile pe care le vor face cei din Comisia de Naţională de Acreditare, referitor la Spitalul Municipal Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Spitalul Municipal Dorohoi
DorohoiNews.ro, 03-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.10.2012 la 11:49

o sa iasa bine sa-i multumiti lui aia de la darabani

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

inchirioez garsoniera

dorohoinews.ro
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro