Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Nodulii vocali

Durerea în gât, dificultăţile la înghiţire şi vocea răguşită pot fi manifestări ale unei banale laringite, dar dacă problemele persistă, de vină pot fi nodulii pe coardele vocale.

Un nodul pe coardele vocale este o mică excrescenţă care apare, de cele mai multe ori, din cauza suprasolicitării vocii sau a folosirii incorect, când ţipăm sau când vorbim prea tare. Nodulii se situează de obicei la legătura dintre prima şi a doua parte a coardelor, de abele părţi, împiedicând astfel emiterea sunetelor.

„Profesorii, cântăreţii, actorii, copiii care ţipă mult şi foarte tare sunt principalele categorii de persoane predispuse la noduli pe coardele vocale“, spune medicul specialist ORL Cezara Danciu, de la Spitalul Colţea, din Bucureşti. Dar cu această problemă se confruntă şi o proporţie destul de ridicată din persoanele care nu se încadrează în aceste categorii.

În multe cazuri, persoanele care suferă de noduli sunt adolescenţii, când li se schimbă vocea, şi femeile de vârstă mijlocie.

Expunerea prelungită la fumul de ţigară, o explicaţie
Nodulii apar în urma şocurilor multiple la care sunt supuse coardele vocale, de exemplu strigătele, ţipetele frecvente, tusea puternică, gestul repetat de „dregere” a glasului. De asemenea, nodulii se pot forma în urma unor afecţiuni, cum sunt infecţiile repetate ale căilor respiratorii (rinită, sinuzită, laringită), bronşita, astmul, alergiile.

Şi expunerea prelungită la fumul de ţigară (fumat activ sau pasiv) este un factor de risc pentru dezvoltarea nodulilor. Tot un tip de noduli apar şi în urma intubării sau la persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, dar aceştia poartă numele de granuloame.

Când se recomandă chirurgia
În unele cazuri, nodulii dispar de la sine, fără măcar să ştii că i-ai avut. Însă dacă răguşeala (disfonia), vocea „spartă”, senzaţia de dificultate în a emite sunete normale şi tonul jos al vocii persistă mult timp, e cazul să mergi la doctor. De cele mai multe ori, tratamentul prescris de medic constă în menajarea vocii (evitarea sunetelor puternice sau înalte) şi în exerciţii de ortofonie, adică de învăţare a metodelor corecte de respiraţie şi de utilizare echilibrată a vocii. În cazul în care nodulii nu dispar nici după aceste exerciţii şi chiar evoluează, se recomandă intervenţia chirurgicală minim invazivă de îndepărtare a acestora.

Majoritatea nodulilor pe coardele vocale sunt benigni, dar, în unele situaţii, când nodulii apar doar de o parte a coardelor vocale, au o formă neregulată, sunt mari şi străbătuţi de vase de sânge, aceştia poartă denumirea de polipi şi pot fi de natură malignă. În acest caz, disfonia persistă mai mult de o lună, iar când efectuează laringoscopia, medicul observă ulceraţii ale polipului.

Următorul pas este biopsia, pentru a depista natura polipului. Dacă este malign, cancerul poate fi stopat doar prin îndepărtarea ţesutului afectat, însă în cazurile avansate, poate fi nevoie de îndepărtarea parţială sau totală a laringelui.

Cum îi poţi preveni  
Evită mediile cu mult zgomot, unde ai tendinţa să vorbeşti tare pentru a fi auzit. Tinerii care merg frecvent în cluburi sau baruri cu muzica la maxim, pot prezenta noduli pe coardele vocale.   
Nu-ţi face un tic din a tuşi pentru a-ţi drege vocea.   
Evită şoptitul repetat, deoarece şoaptele solicită aproape în aceeaşi măsură coardele vocale ca şi ţipetele.   
Nu fuma, iar, dacă nu eşti fumător, evită spaţiile cu mult fum de ţigară.   
Bea apă la temperatura camerei de fiecare dată când îţi simţi gâtul uscat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Nodulii vocali
DorohoiNews.ro, 18-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Casă de vânzare impreună cu 250mp în Dorohoi, str. Viilor. Relații la 0740025111

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro