Zeci de medici din Suceava trebuie să restituie bani din cauza neregulilor constatate de CAS

13 aug. 2014, Sanatate
Zeci de medici din Suceava trebuie să restituie bani din cauza neregulilor constatate de CAS

Mai mulți medici trebuie să restituie sume importante de bani, în urma neregulilor constatate în prestarea serviciilor pe luna iulie, la controalele efectuate de Casa Județeană de Asiguri de Sănătate (CJAS) Suceava, a declarat, luni, directorul instituției, Adela Băișanu.

Activitatea de control s-a desfășurat a fost avizată de Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă a CNAS și aprobată de către directorul CJAS Suceava.

S-au efectuat 22 acțiuni tematice de control la medici de familie, medici specialiști din ambulatoriu, laboratoare de analize medicale, farmacii, furnizori de servicii medicale de recuperare și spitale.

În cazul a trei medici medici de familie s-a constatat necompletarea corectă și la zi a documentelor de evidență a serviciilor medicale și s-a aplicat ''avertisment", la prima constatare. În cazul altor patru medici de familie s-a aplicat sancțiunea de diminuare cu 5% a valorii lunare "per capita" pentru nerespectarea programului de lucru declarat, iar altor zece li s-au aplicat măsuri de recuperare a sumelor reprezentând rețete prescrise fără respectarea protocolului de prescriere a medicamentelor, în valoare de 99.019,60 lei.

Totodată, s-a constatat că cinci asigurați au beneficiat de rețete compensate 90% din prețul de referință, ca urmare a declarațiilor false depuse la medicii de familie și a încadrării acestora în categoria "pensionari cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei pe lună". În aceste situații de la asigurați se va recupera contravaloarea a 40% din prețul medicamentelor de care au beneficiat nejustificat, în valoare de 613,96 lei.

S-au mai aplicat măsuri pentru recuperarea sumelor de la trei medici de familie care au emis rețete compensate cu 90% ce se aplică pensionarilor cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei/lună, fără să aibă la fișă declarația pacientului că nu realizează alte venituri, iar alți șase medici vor da banii înapoi deoarece au eliberat compensat rețete cu 90% de două ori în aceeași lună pentru un pacient, în valoare de 2.215,39 lei.

De la alți doi medici de familie se va recupera suma reprezentând servicii neefectuate în valoare de 4.978,96 lei, iar unuia dintre aceștia i s-a și aplicat măsura diminuării 10% a valorii lunare "per capita".

În cazul furnizorilor de servicii medicale în ambulatoriu s-a aplicat un avertisment, diminuarea cu 5% a valorii minim garantată sau restituirea contravalorii serviciilor medicale raportate pentru asigurați internați în spital.

În cazul spitalelor s-au aplicat sancțiuni constând în diminuarea cu 1% până la 3% a valorii de contract, în valoare de peste 60.000 lei. AGERPRES

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!