Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CT la Spitalul Dorohoi

Spitalul Municipal Dorohoi se poate mândri cu o nouă realizare de proporții foarte mari și anume obținerea finanțării pentru un Computer Tomograf.

Reamintim faptul că ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, a ajuns în data de 10 noiembrie 2014, la Botoșani și a vizitat și Spitalul Municipal Dorohoi. În cadrul vizitei, Nicolae Bănicioiu a primit atât verbal cât și scris, solicitările care ar completa îmbunătățirea actului medical din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. Printre aceste solicitări s-a aflat bineînțeles și dotarea cu un Computer Tomograf. Acesta a răspuns solicitărilor și a confirmat faptul că se pot rezolva și le va avea în vedere.

„Am primit mai multe solicitări printre care și câteva solicitări legate de Computerul Tomograf. Aici vom contribui și noi și văd că Spitalul Dorohoi este manageriat foarte bine, având în vedere că nu are datorii foarte mari dar și faptul că se va reuși să se aducă medic pentru Computerul Tomograf. Deci, din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezolva.”, a declarat  la vremea aceea, pentru Dorohoi News, Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății.

Iată că aceste solicitări și promisiuni s-au materializat, iat Nicolae Bănicioiu a aprobat finanțarea de aproximativ 1.900.000 lei pentru achiziționarea unui CT.

„Dorohoiul va avea un Computer Tomograf modern. Au fost alocați așa după cum s-a discutat în toamna anului trecut, ministrul Bănicioiu a alocat dorohoiului 19 miliarde iar Consiliul Local Dorohoi va pune diferența de sumă. Suntem deja în proceduri de achiziție a unui Computer Tomograf modern, lucru care mă bucură foarte mult pentru că un Computer Tomograf chiar înseamnă o realizare deosebită a Spitalului Municipal. Foarte mulți oameni din zona aceasta vor putea beneficia de servicii specializate și de calitate. Avem medic specialist în persoana medicului Anton, o persoană avizată și experimentată în acest domeniu, avem și infrastructura, adică locul în care va fi amplasat, deci totul este pe drumul cel bun. Banii sunt primiți prin credit de buget la Spitalul Municipal Dorohoi, iar acum se lucrează la caietul de sarcini și sper ca în timpul cel mai scurt să apară pe SEAP.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CT la Spitalul Dorohoi
DorohoiNews.ro, 04-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.09.2015 la 20:23

La unii doctori le dati si minte? Le trebuie multa multa.

05.09.2015 la 01:10

Felicitari Domnule Primar! Felicitari si conducerii Spitalului Dorohoi!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro