Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lipsa acestei vitamine

Vitamina D influenţează peste 200 de gene, inclusiv cele asociate cu cancerul şi cu bolile sistemului imunitar, precum scleroza în plăci, potrivit ultimelor descoperiri ale specialiştilor în domeniu, care demonstrează cât de gravă poate deveni carenţa de vitamina D în organism.

La nivel mondial, se estimează că un miliard de persoane prezintă carenţe de vitamina D, iar din acest motiv, câţiva oameni de ştiinţă din Marea Britanie şi Canada consideră că autorităţile în domeniu ar trebui să înceapă să recomande administrarea unor suplimente cu această vitamină persoanelor vizate.

„Studiul nostru demonstrează într-un fel destul de dramatic influenţa largă pe care vitamina D o exercită asupra stării de sănătate”, a declarat Andreas Heger, de la Functional Genomics Unit din cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, coordonatorul acestui studiu.

Vitamina D influenţează ADN-ul uman prin intermediul unor structuri numite „receptori de vitamina D”, care se conectează în locuri specifice ale genomului uman. Cercetătorii au realizat o hartă a acestor locuri şi au identificat peste 200 de gene influenţate direct de aceşti receptori.

Carenţa de vitamina D este un cunoscut factor de risc pentru declanşarea rahitismului şi, potrivit unor dovezi recente, stimulează declanşarea unor maladii imunitare, precum scleroza în plăci, artrita reumatoidă şi diabetul de tipul 1, dar şi anumite tipuri de cancer şi chiar demenţă, scrie doctorulzilei.ro.

Ţinând cont de aceste informaţii, cercetătorii au analizat acele regiuni de pe harta genomului uman asociate maladiilor enumerate mai sus pentru a vedea dacă în aceste zone existau concentraţii ridicate de receptori de vitamina D. Cercetătorii au descoperit concentraţii „semnificative” de receptori de vitamina D în regiunile asociate cu mai multe maladii autoimune comune, precum scleroza în plăci, diabetul de tipul 1 şi boala lui Crohn, dar şi în regiuni asociate unor tipuri de cancer precum leucemie şi cancerul colorectal.

Cea mai mare cantitate de vitamina D este sintetizată pe cale naturală de organism, prin expunerea pielii la soare. Vitamina D se găseşte în uleiul din ficat de peşte, ouă şi carnea grasă de peşte – somon, hering şi macrou -, putând fi administrată şi sub forma unui supliment alimentar.

Deşi nu a fost stabilită o doză zilnică optimă de vitamina D, experţii în domeniu recomandă o cantitate cuprinsă între 25 şi 50 de micrograme.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

lipsa acestei vitamine
DorohoiNews.ro, 13-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro