Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copii

Avem voie să le dăm copiilor preşcolari alcool? Este greşit să le dăm să guste dintr-un pahar cu vin, din vişinată sau din spuma berii?

La orice vârstă, alcoolul etilic poate induce afectare neurologică (a creierului), leziuni ale ficatului, degradarea funcţiei rinichilor, dezechilibre metabolice severe (scăderea severă a glicemiei) sau, uneori, chiar decesul. La copii, aceste efecte apar la cantităţi şi concentraţii mult mai mici decât la adult!
În plus, au fost identificate recent gene asociate cu alcoolismul, care se pare că se exprimă mai pregnant în cazul contactului precoce, în copilărie, cu alcoolul etilic. Nimeni nu poate şti dinainte dacă aceste gene sunt prezente sau nu la copilul lui; însă dacă sunt, consumul de alcool la vârstă mică duce la un mare risc de alcoolism la vârsta de adult. Alcoolul etilic, atât cel alimentar, cât şi cel sanitar, este inclus în substanţele cu risc mare de toxicitate pentru copii. De aceea, el trebuie păstrat (ca şi detergenţii, dezinfectantele, înălbitorii, dedurizatorii, insecticidele, acizii industriali, oţetul) într-un dulap aflat la înălţime, la care copilul să nu aibă acces, scrie romanialibera.ro.

Având în vedere riscurile pe termen scurt, dar şi pe termen lung ale unui comportament alimentar-recreaţional care să includă alcoolul etilic, niciodată nu este prea târziu să oferim copilului alcool. Chiar dacă la vârsta dobândirii autonomiei, copilul este la risc să întâlnească în anturaj diverse modele de comportament şi să dorească să le încerce el însuşi, acesta nu reprezintă un motiv pentru a-l încuraja noi înşine, ca părinţi, să o facă mai repede.

Cele mai importante modele pentru un copil sunt părinţii, iar sursa principală de răspuns la întrebări despre viaţă şi tot ce înseamnă ea este familia. Este bine să evităm în faţa copiilor obiceiurile cu risc (consum de alcool sau alte toxice, fumat, agresivitate fizică/verbală etc). De asemenea, una din principalele caracteristici ale copilului fiind curiozitatea, el trebuie învăţat că nu este ruşine să pună întrebări despre orice şi că va primi un răspuns pe măsura capacităţii lui de înţelegere. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

copii
DorohoiNews.ro, 24-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro