Hepatitele acute virale sunt imbolnaviri ale ficatului care pot aparea la grupe de varsta diverse si in contexte diferite, de multe ori in plina sanatate aparenta.

Odata aparute necesita o perioada de spitalizare obligatorie cu o durata destul de mare (in medie 2 - 3 saptamani, chiar mai mult in cazul formelor severe), repaus la pat pe toata durata simptomatologiei acute, mentinerea unui regim alimentar de protectie digestiva cateva luni dupa vindecarea clinica si normalizarea analizelor de laborator specifice (transaminazele).

In cazul hepatitei cu virus B exista in plus un risc considerabil de cronicizare, organismele gasind resurse de a se debarasa de virus. Pacientii care au trecut printr-o hepatita B se pot vindeca fara sechele, pot ramane purtatori de antigen Hbs (un antigen specific continut de invelisul viral), pot dezvolta o hepatita cronica cu grade diferite de gravitate. Cazurile grave pot evolua pana la ciroza hepatica sau cancer hepatic. Tratamentele actuale permit intr-o oarecare masura ameliorarea prognosticului, dar riscul unei evolutii nefaste se mentine. In acest context, masurile de prevenire a imbolnavirii devin foarte importante.

Vaccinarea antihepatita A se poate face la orice varsta, fiind mai utila la subiectii tineri, cu frecventa mai mare a imbolnavirilor. Cele mai frecvente cazuri sunt inregistrate la copii de varsta scolara. Exista grupe de populatie mai expuse si acestea ar trebui in primul rand vaccinate : persoanele care calatoresc in zonele cu prevalenta crescuta a hepatitei A (Africa, Asia, Bazinul mediteraneean, Orientul Mijlociu, America Centrala, zone cu conditii de sanitatie scazuta); personalul medical, paramedical
personalul din centrele de ingrijire ale persoanelor cu handicap sau varsnicilor; lucratorii din salubrizare si alimentatie; cei care i-au contact cu persoane bolnave; pacientii cu boli hepatice cronice la care infectia cu virus hepatic A poate provoca decompensarea afectiunilor preexistente (alcoolici, bolnavi cu hepatopatii cornice cu virus B sau C).

Schema de vaccinare presupune inocularea unei doze, urmate de un rapel la interval de 6 - 12 luni. Vaccinarea antihepatita se poate face concomitent cu alte vaccinuri (antifebra galbena, antitetanos, antitifoidic). Reactiile adverse sunt rare si de intensitate moderata, cel mai frecvent locale (durere, edem, eritem).

Vaccinarea antihepatita B si-a dovedit eficienta, avand in vedere complicatiile serioase ale bolii. Este si motivul pentru care multe tari au impus-o in programul de vaccinari obligatorii. Este cu precadere indicata persoanelor apartinand grupelor cu risc crescut de infectare, cum ar fi: pacientii care necesita transfuzii de sange sau tratamente cu derivate de sange (plasma, factori de coagulare); personalul medical, paramedical; persoanele cu comportament sexual anormal; utilizatorii de droguri intravenoase; candidatii la transplant de organe; contactii apropiati (familiali) ai persoanelor bolnave; lucratorii din serviciile de politie, pompieri, armata. Este utila si vaccinarea sugarilor si adolescentilor.

Schemele uzuale presupun o vaccinare cu trei doze, care asigura protectia pentru un interval cuprins intre 5 si 10 ani. In Romania, actualmente, se practica vaccinarea gratuita a sugarilor, prima doza administrandu-se inca din maternitate nou-nascutilor, in primele zile de viata. Completarea vaccinarii urmand sa se faca, sub urmarirea medicului de familie, odata cu vaccinarile obligatorii antidiftero-tetano-pertusis (DTP) si antipoliomielitica la 2 si la 6 luni. Costurile vaccinarii antihepatita sunt relative ridicate comparative cu ale altor vaccinari, dar gravitatea bolii si complicatiile ei le justifica.

GALERIE FOTO