Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

paine

Boala celiacă este cea mai severă formă de intoleranţă la gluten. Astfel că, dacă nu mergem din timp la medic pentru diagnosticare şi tratament, boala se poate agrava ajungându-se la probleme mari de sănătate.

Intoleranţa la gluten este o afecţiune autoimună declanşată de ingestia de gluten la indivizi predispuşi genetic. Afectează circa 1% din populaţie şi poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei. Florin Bălănică, medic nutriţionist, ne spune cum ne dăm seama dacă suferim de această intoleranţă şi ce putem face pentru a duce o viaţă fără mari probleme.

Când se declanşează intoleranţa la gluten
„Modul de viață este fundamental, iar nutriția înseamnă cam 80% din viață, după care mișcarea și apoi toate celelalte elemente care fac parte din viața noastră. Românii mănâncă ce au la îndemână, un covrig, un pateu și ajung să nu fie atenți la partea de alimentație.  Glutenul este o proteină din cereale, este cea care face aluatul să fie lipicios și să se întindă. Sunt persoane care au intoleranță la gluten genetic, nativ. Trebuie să știm câteva lucruri foarte importante. Această intoleranță se poate declanșa oricând și nu este o patologie a tractului digestiv, a intestinului subțire. În medicina modernă s-a observat că intoleranța la gluten duce la diverse patologii cum ar fi depresia sau infertilitatea sau tulburări cutanate, ca celulita”.

Simptomele intoleranței la gluten

„Intoleranța la gluten poate fi asimptomatică și poate apărea subit cu o durere de cap care nu trece cu absolut nimic sau probleme ale pielii, dureri articulare. Lucruri care nu te duc cu gândul sub nicio formă la gluten. Intoleranța la gluten este specifică unor persoane cu o anumită dispoziție genetică cam 1% din populație suferă de această patologie și asta presupune că ai un fond genetic. Găsim glutenul în cereale, dar găsim și în cosmetice spre exemplu, trebuie să fim foarte atenți și să citim toate ingredientele produselor pe care le folosim zilnic. Există multiple teste care se pot face la naștere prin care se poate vedea dacă micuții sunt predispuși la anumite boli metabolice ca și aceasta”.  

Alte semne că ai putea avea intoleranță la gluten:

-  balonarea imediat după masă și flatulența; diareea, constipația și fecalele care miros foarte urât; crampele abdominale; durerile de cap fără o cauză aparentă.

- te simți obosit des după ce consumi produse care conțin gluten (paste, pâine, cereale, bere). Oboseala poate fi cauzată și de deficitul de fier, în această situație, tot glutenul fiind de vină, provocând astfel anemia. Însă nu doar această proteină duce la lipsa fierului din organism.

- dermatita herpetiforma (boala Duhrin ) este o formă de afecțiune a pielii asociată cu boala celiacă. Se manifestă prin apariția unor vezicule pline de lichid pe piele. I se mai spune și eruptia „bolii celiace“

- scăderea subită în greutate din cauza problemelor digestive și din cauza malabsorbției substanțelor nutritive. Sursa: clicksanatate.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

paine
DorohoiNews.ro, 01-09-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro