Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

curiozitati

Dacă până acum credeai că te cunoşti suficient de bine încât să nu mai existe secrete despre corpul tău pe care să nu le știi, ei bine s-ar putea să mai existe câteva. Iată cât de multe lucruri, care îţi pot părea neobişnuite, nu cunoşti despre propriul tău corp.

Locul unde se găsesc mai multe bacterii din lume
Știai că există un loc din corpul tău unde se adună atât de multe bacterii, încât pot depăși numărul omenior de pe Terra? Ei, bine, gura este un mediu propice pentru foarte multe bacterii. Doar un mililitru de salivă conține o sută de milioane de bacterii. Asta e realitatea din gura noastră, care este de fapt un adevărat ecosistem pentru peste 600 de specii de bacterii și sute de specii de fungi, protozoare, ciuperci și viruși.

Dacă tot suntem la capitolul, secretele din gura noastră, trebuie să știți și că avem capacitatea de a detecta un gust în  0.0015 secunde, adică mai repede decât reuşim să clipim. Și asta nu e tot. Cu saliva pe care o produce un singur om într-o viață, ar putea să umple două piscine. Iar ultimul secret despre gura noastră este că fiecare dintre noi are o limbă unică. Adică, este precum amprentele degetelor.

Corpul tău este mai puternic decât credeai
Cel mai mare os din corpul omenesc este femurul. Acesta poate suporta o greutate de 30 de ori mai mare decât cea a corpului omenesc şi este mai tare decât oţelul. Acesta reprezintă cam un sfert din înălţimea ta.

De asemnea, degetul mic de la mâini contribuie la forța mâinii cu peste 50%. Adică, jumătate din forța mâinii noatre stă în degetul mic. Așadar, se pare că sacoșile pline cu cumpărături, nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru noi.

Cele mai multe oase din corpul nostru se regăsesc în picioare, mai exact 25%. Astfel, când facem un pas, corpul utilizează peste 200 de mușchi diferiți. Conform cercetărilor, în timpul vieții putem parcurge 160.934 de kilometri. Asta pentru că, scheletul uman se „reînnoieşte” o dată la zece ani.

Alte curiozități despre corpul tău
Ochiul uman poate distinge în jur de zece milioane de culori şi nuanţe diferite. Dacă ochiul uman ar fi un aparat foto digital, ar avea 576 de megapixeli. De exemplu, camera unui telefon mobil performant are 16 megapixeli. Iar pentru a compune o imagine, creierul interpretează lumina receptată de ochi în 0.2 secunde. Iar cei mai cei mai rapizi mușchi din corp sunt cei care ne ajută să clipim.

Un alt lucru neobișnuit, ar fi că ne-ar lua apoximativ 3.000 de ani ca să număram toate celulele nervoase din creierul uman. Și că până la vârsta de 70 ani, corpul nostru consumă  în medie 45.000 de litri de apă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

curiozitati
DorohoiNews.ro, 31-01-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro