Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tumoare_creier_simptome

Cancerul cerebral reprezintă un diagnostic dur, iar pacienții care îl primesc, de cele mai multe ori, ajung la medic atunci când boala este într-un stadiu avansat, ceea ce face ca șansele de supraviețuire să scadă în mod dramatic. Specialiștii spun că din persoanele diagnosticate, doar 40% trăiesc mai mult de un an și 20% supraviețuiesc cinci ani după ce au primit diagnosticul. 

Cancerul cerebral apare la nivelul creierului, iar simptomele pot varia în funcție de zona afectată. De cele mai multe ori, chiar dacă semnele apar cu mult timp înainte ca pacientul să depisteze boala, acestea sunt tratate cu indiferență fiind puse pe seama unor afecțiuni mult mai simple și care pot fi tratate rapid.

Simptomele care pot anunța cancerul cerebral
Un studiu efectuat de King’s College din Londra a arătat că primele semne ale cancerului cerebral sunt de cele mai multe ori ignorate, iar pacienții ajung la medicul specialist atunci când boala este într-un stadiu avansat, potrivit dailymail.co.uk. Analizând 39 de pacienți diagnosticați cu acest tip de cancer, oamenii de știință au descoperit că primele simptome ale acestei boli sunt: tremuratul mâinilor, nevoia de a dormi în timpul zilei, indispoziția, neîndemânarea, pierderea echilibrului, pierderea memoriei sau durerile de cap. În plus, persoanele cu această problemă de sănătate au început să își piardă treptat interesul pentru anumite activități, au fost mai puțin preocupate de relațiile cu partenerul de viață și cu cei din jur, de job și de pasiunile lor.

În ciuda faptului că este un tip de cancer foarte grav, specialiștii spun că numărul investigațiilor pentru depistarea acestei boli este scăzut, comparativ cu alte tipuri de cancer. Mai mult decât atât, oamenii de știință sunt de părere că diagnosticul tardiv poate să apară și din cauza faptului că pacientul intră în contact cu cel puțin 3 medicii înainte de a fi trimis la medicul specialist.

Pacienții care au făcut parte din acest studiu au mărturisit că nu au luat în seamă primele semne și asta pentru că le-au considerat banale. Mulți dintre ei au ajuns la medic atunci când starea de sănătate s-a agravat. Medicii spun că este foarte important ca boala să fie descoperită la timp pentru a a începe cât mai repede tratamentul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tumoare_creier_simptome
DorohoiNews.ro, 17-04-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi
caut loc de munca in dorhoi sa imprejurimi,detin permis categoria b,sunt o persoana muncitoare.telefon: ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro