După 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, tradiţia populară acceptă recoltarea florilor de sânziene, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ion, dar şi pentru proprietăţile lor terapeutice.

Sânzienele sunt două specii de flori - albe (Gallium mollugo) şi galben-aurii (Galium verum), dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii. Plantele de sânziene au tulpini înalte între 30-100 cm.

În flora spontană, sânzienele ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Planta creşte pe coaste însorite, pe pajişti aride, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu, la margini de pădure, de drumuri şi căi ferate.

În scopuri terapeutice, se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri.

Pentru uz medicinal, preparatele principale sunt infuzia, maceratul la rece şi tinctura.

Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni precum: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.

Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu foarte multe proprietăţi vindecătoare, datorită conţinutului chimic mult mai divers, de la glicozide (luteolină, asperulină, quercetină), coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, flavonoide, acidul citric, saponinele, glucidele, uleiul volatil, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale.

În tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni: boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţarea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal); în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezica urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, colibaciloză urinară, cancer renal și genital); în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare); contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide; contra cancerului limbii, al laringelui și al organelor genitale; contra durerilor reumatismale şi artrozice; în boli de metabolism (obezitate, anemie).

Cu maceratul din sânziene se pot trata bolile sistemului nervos.

În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în: afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare); boli dermatologice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă şi laringe); reumatisme, artroze şi junghiuri intercostale.

Despre ceaiul de sânziene, preotul elveţian Kunze spunea că este un leac de încredere şi în cele mai grave boli de rinichi sau pionefrite, în situaţii când nimic altceva nu mai dă niciun rezultat.

În opinia unor terapeuţi, tratamentele pe bază de sânziene trebuie urmate cu prudenţă de persoanele diagnosticate cu hipocalcemie, deoarece se crede că sânzienele dizolvă calciul. (Agerpres)

GALERIE FOTO