Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

protest-darabani

Suntem singurul orăşel din ţară cu doi parlamentari la putere şi cu spital care se desfiinţează, a declarat, duminică, fostul primar de Darabani, Corneliu Aroşoie, care a participat la protestul public faţă de închiderea spitalului, scrie botosaninews.

Spitalul din Darabani a fost înfiinţat în 1850 şi am ajuns după 160 de ani să rămânem fără un mijloc de a trata un bolnav. Cred că au fost două interese. Unul a fost personal şi unul a fost politic. Când spun că a fost personal şi politic. Mă refer şi la cei doi domni de la noi, din Darabani, care sunt şi senator, şi deputat, pentru ca este mai mare rusinea cu doi parlamentari Darabani, colegiul Darabani, sa ajunga in situatia sa nu avem un spital”, spune fostul primar Corneliu Aroşoaie. El spune că acum este prea târziu pentru efectuarea demersurilor de reînfiinţare a spitalului.

Acum este multe prea târziu. După ce mortul este doi metri în pământ, noi venim cu lumânare“, a adăugat Aroşoaie.

La rândul său, fostul director al Spitalului orăşenesc Darabani, medicul Mihai Leuştean, acuză lipsa de interes a administraţiei din Darabani faţă de situaţia spitalului din localitate, care a fost trecută pe lista neagră a unităţilor care se închid, şi care, de la 1 aprilie, nu mai are activitate .

Ceea ce s-a făcut e un lucru deosebit de rău. Eu, care am condus această unitate 28 de ani şi care am depus destul de multă muncă, mult efort şi mult suflet, constat că în lipsa mea s-au făcut lucru care nu trebuiau făcute. În primul rând managerul a greşit, iar în al doilea lucru era primarul“, a afirmat Leuştean.

El susţine că managerul spitalului nu a convocat şedinţa Consiliului de Administraţie al spitalului, iar primarul nu a făcut demersuri la timp pentru salvarea unităţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

protest-darabani
DorohoiNews.ro, 11-04-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro