Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

la scoala

Mai este foarte puțin și începe școala, iar pe lângă bucuria revederii cu prietenii, copiii pot ajunge să contacteze o mulțime de boli. Medicii spun că putem evita aceste neplăceri dacă ținem cont de cel puțin 4 reguli esențiale. Sunt lucruri simple știute de toată lumea, însă respectate de prea puțini.

Specialiștii recomandă ca părinții să fie cu mare băgare de seamă la igienă, alimentație, tipul de ghiozdan, triajul epidemiologic și afecțiunile asociate.

Iată cele patru reguli pentru a avea un copil sănătos

1. Regulile de igienă
Medicii avertizează că bolile infecțioase rămân marele pericol din colectivitățile școlare. Mai ales că, potrivit rapoartelor medicale, în fiecare școală există cel puțin un copil (în medie 2,5 pe unitate de învățământ) ce suferă de o boală contagioasă.

„Se transmit cu ușurință prin mâini murdare, tuse şi strănut, fie prin obiecte contaminate. Unghiile tăiate, spălatul mâinilor cu apă şi săpun cel puţin înainte de masă şi la utilizarea grupurilor sanitare, utilzarea batistei în cazul tusei sau strănutului sau a şerveţelelor de unică folosinţă (! nu a mânecilor) pentru ştergerea secreţiilor nazale sunt doar câteva măsuri ce previn transmisia microbilor”, a declarat pentru Click! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență.

Cum să ne spălăm pe mâini
Specialiștii spun că mâinile curate pot ţine la distanţă peste 200 de boli, însă spălatul corect pe mâini este cea mai eficientă acţiune profilactică, întrucat acest banal ritual de igienă reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor diareice şi respiratorii.

Statisticile arată o realitate incredibilă. Deşi pare un act banal doar 5% ştiu cum să se spele corect pe mâini şi o fac aşa cum trebuie. Mai mult, medicii arată că spălatul pe mâini nu are nicio valoare dacă la final atingeţi obiecte contaminate, precum robinetele nedezinfectate de la baie sau prosoapele umede, murdare sau folosite în comun.

„Sunt 3 reguli pentru spălarea eficientă a mânilor: cât mai des, cum trebuie şi cât trebuie. Prima este să spălaţi mâinile cât mai des şi ori de câte ori este nevoie. Trebuie să devină un gest de rutină înainte şi după orice activitate care implică atingerea si manevrarea de obiecte cu potenţial de contaminare, după suflarea nasului, tuse sau stranut; după revenirea acasă, după atingerea, hranirea sau curăţarea unui animal; după atingerea resturilor menajere sau curăţenia în casă; după utilizarea tastaturii, a telefonului mobil sau a altor dispozitive şi accesorii electronice sau bani, portofele, genţi, transportului în comun şi evident de fiecare dată când mâinile devin vizibil murdare”, a mai explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

Potrivit medicului, a doua regulă este spălatul corect pe mâini. ”Asta înseamnă să folosiţi din abundenţă apă şi săpun, utilizând chiar o perie moale. Insistaţi asupra spaţiilor interdigitale, pliurilor de flexie şi zonei de sub unghii. Dacă nu aveţi la îndemâna apă şi săpun puteţi utiliza un gel antibacterian cu cel puţin 60% alcool. Apelaţi la aceasta soluţie doar ocazional, întrucât nu este la fel de eficientă ca spălatul convenţional”, spune Ciuhodaru.

O altă regulă este să vă spălați pe mâini cât trebuie.

„Minim 15-20 de secunde”, subliniază medicul. ”La final clatiţi bine şi uscaţi mâinile cu un serveţel de unică folosinţă sau prosop de uz individual”. Tudor Ciuhodaru atenționează că ”folosirea uscătoarelor de mâini nu este cea mai bună variantă, pentru că mulţi germeni îşi găsesc „adăpost” pe fanta de evacuare a aerului, de unde apoi se împrăştie”.

2 Atenție la alimentație
Specialiștii spun că nu numai o igienă corectă este foarte importantă pentru menținerea sănătății. Alimentația trebuie să fie în atenția noastră și mai ales a părinților care au copii la școală.

Luarea micului dejun e obligatorie
„Pacheţelul cu alimente trebuie să fie neperisabil, adaptat caloric efortului, să poată fi consumat uşor, respectând regulile de igienă”, explică dr. Ciuhodaru.

Fără fast-food sau mâncare oferită
„Avertizaţi copiii să nu consume alimente de tip fast-food de la magazinele de pe lângă şcoală, din cele cu provenienţă incertă sau oferite de persoane necunoscute”, mai avertizează medicul.

3. Ghiozdanul
Alegerea tipului de ghiozdan şi a rechizitelor are mare influenţă în prevenirea sau dezvoltarea patologiei osteorticulare ce poate merge de la durere pânâ la compresiunile plexului brahial şi deformărea coloanei vertebrale (lordoze, cifoscolioze).

4 Triaj epidemiologic
Dacă are febră, secreţii nazale abundente, dureri faringiene, tuse, diaree, erupţii cutanate sau mucoase, consultaţi medicul de familie înainte de a-l aduce în colectivitate.

De asemenea, avertizaţi profesorii asupra eventualelor probleme medicale (alergii, probleme cardiace, oftalmolgice) precum şi a soluţiilor terapeutice de urgenţă.

Statisticile arată că 1,5 % din elevii din învățământul preuniversitar au probleme de sănătate.

De asemenea, în fiecare școală există cel puțin un copil (în medie 2,5 pe unitate de învățământ) ce suferă de o boală contagioasă iar 30-40% prezintă o patologie oftalmologică sau stomatologică. De asemenea, unul din trei are păduchi iar 3% au râie.

Mai mult, conform medicului Tudor Ciuhodaru, doar unul din trei adulţi se spală pe mâini după ce strănută sau tuşeşte şi unul din şase adulţi se spală pe mâini după ce intră în contact cu bani. Doar jumătate dintre persoane se spălă pe mâini după ce folosesc toaleta.

Spălatul corect pe mâini este cea mai eficientă acţiune profilactică, deoarece acest banal ritual de igienă reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor diareice şi respiratorii.

Toate aceste reguli ar trebui să fie aplicate de către părinți. Cei mici trebuie să învețe de acasă cum să mănânce sau să se spele. Însă o mare influență o au și instituțiile de învățământ. „O lege care să reglementeze predarea în şcoli şi grădiniţe a educaţiei pentru sănătate ar fi utilă în acest proces de educare sanitară”, a mai spus Tudor Ciuhodaru care are deja o propunere legislativă în acest sens dar care este încă în Parlament.

„Pentru a fi cu adevărat eficiente aceste lucruri trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulțirii”, mai spune medicul.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

la scoala
DorohoiNews.ro, 06-09-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



LICITAȚIE PUBLICĂ

Licitație Publică

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

Toamna notelor de 10!



EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Birou Individual Notarial din Dorohoi angajează operator calculator

Birou Individual Notarial din Dorohoi angajează operator calculator
Birou Individual Notarial cu sediul în Dorohoi, strada Spiru Haret nr.4, angajează operator calculator. ...

Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz

Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz
Societate din domeniul agriculturii angajează operator siloz. Se oferă salariu motivant. Informații ...

SC din Dorohoi angajează barmaniță

SC din Dorohoi angajează barmaniță
Societate comercială din Dorohoi angajează barmaniță. Locația nu deține jocuri de noroc (păcănele). ...

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol
Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol. Se oferă salariu motivant. Informații ...

Societate din Dorohoi angajează șofer tir

Societate din Dorohoi angajează șofer tir
Societate din Dorohoi angajează șofer tir. Se oferă salariu motivant. Informații și detalii la telefon ...

Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului de paznic

Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului de paznic
Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului temporar ...

SC angajează inginer agronom

SC angajează inginer agronom
Societate din domeniul agriculturii angajează inginer agronom. Informații și detalii la telefon 0754200415 ...

Societatea Profesională Notarială TEODORESCU-PRICOP din Dorohoi angajează

Societatea Profesională Notarială TEODORESCU-PRICOP din Dorohoi angajează
Societatea Profesională Notarială TEODORESCU-PRICOP din Dorohoi angajează secretar - operator calculator. ...

Găsit pisică

Găsit pisică
Pisică alb cu negru cu zgardă roșie în zona străzii Mihail Sadoveanu tel 0740 209033

De vânzare garsonieră în Dorohoi

De vânzare garsonieră în Dorohoi
Vand garsoniera in Dorohoi, strada Ghiocelului - cartier Plevna, situata la parter cu urmatoarele imbunatatiri: ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro