Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

post-dieta

Pe 15 noiembrie a început Postul Crăciunului, 40 de zile de restricții alimentare, dar, mai ales, de rugăciune și detoxifiere sufletească. Sigur că principalul rol al Postului Crăciunului este cel religios, de curățare spirituală, în vederea iertării păcatelor înainte de nașterea Domnului, dar poate fi privit și ca o cură de detoxifiere trupească și chiar de slăbire, dacă sunt respectate anumite reguli.

Pe lângă semnificația pur religioasă, Postul Crăciunului este deosebit de benefic și pentru sănătate, însă trebuie acordată foarte mare atenție meselor principale. Odată cu înlăturarea din alimentație a produselor de origine animală, este nevoie de înlocuirea lor cu vegetale de foarte bună calitate, așa încât să nu apară carențe de vitamine esențiale.

Așadar, dacă mâncăm sănătos și fără să ne înfometăm, putem slăbi chiar până la 5 kilograme în cele 40 de zile de post, care se termină pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului.

Dieta din Postul Crăciunului înseamnă: un regim alimentar echilibrat care să conțină atât proteine, lipide, cât și carbohidrați, variind proporțiile în funcție de particularitățile fiecărei persoane în parte: copil, vârstnic, gravidă, activitate fizică sau intelectuală intensă etc.

Pe lângă ciuperci, alte alimente bogate în proteine de origine vegetală sunt: mazărea, lintea, tofu, humus de năut, orez brun, nuci, semințe de chia, semințe de cânepă.

Evitați zahărul, făina albă și alte produse care cresc imediat glicemia, dar care sunt contraindicate.

Pentru a evita problemele digestive, kilogramele în plus și mărirea colesterolului, ar fi bine să evităm cartofii prăjiți, vegetalele procesate, margarina sau mezelurile din soia și să mâncăm moderat orez, paste sau pâine.

Când putem mânca „de dulce” în Postul Crăciunului
În perioada celor 40 de zile de post va trebui să ne abținem de la mâncăruri ce conțin carne, ouă sau brânză, iar miercurea și vinerea să nu consumăm mâncare cu ulei sau vin. În zilele de marți și joi va fi dezlegare la untdelemn și vin, iar sâmbăta și duminică, până pe 20 decembrie inclusiv, la untdelemn, pește și vin, conform calendarulortodox.ro.

Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, putem consuma untdelemn și vin. Dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare ce are cruce roșie, atunci va fi dezlegare și la pește.

Excepție de la aceste reguli este ziua de 21 noiembrie, atunci când sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Indiferent dacă este miercurea sau vinerea, în această zi este dezlegare la pește. Sursa: viva.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

post-dieta
DorohoiNews.ro, 18-11-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro