Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

balonarea

Disconfortul abdominal este semnul unei alimentaţii sănătoase care include fructe, legume, cereale şi lactate, iar cea mai mare greşeală ar fi să le eliminaţi din dietă.

Balonarea e un rău necesar al unei alimentaţii sănătoase şi apare deseori la persoanele care au crescut cantitatea de fibre din dietă, spun medicii. De foarte multe ori, disconfortul se resimte după consumul de fructe, legume sau lactate. Balonarea apare mai ales atunci când mâncaţi fructe foarte dulci sau foarte coapte, precum pere, mere, banane, piersici, caise, dar şi fructe uscate, deoarece cantitatea de fibre din ele este mai concentrată dat fiind că sunt deshidratate. Varza, conopida, mazărea verde, ceapa verde, usturoiul şi fasolea cauzează, de asemenea, flatulenţe.

Organismul are nevoie de câteva zile sau săptămâni pentru a se obişnui cu o cantitate mai mare de fibre şi pentru a învăţa cum să le digere. După această perioadă, excesul de gaze ar trebui să dispară. „Există anumite substanţe pe care nu le putem digera, care ajung în intestinul terminal, unde sunt descompuse de floră, rezultând senzaţia de balonare şi flatulenţele", explică nutriţionistul Corina Zugravu.

Fructele şi proteinele, combinaţie riscantă
Balonarea în urma consumului de lactate apare şi la persoanele care suferă de un anumit grad de intoleranţă la lactoză. „În acest caz, trebuie să creşteţi constant consumul de lactate pentru ca organismul să se obişnuiască în câteva luni", mai spune Zugravu.

Anumite persoane pot constata că se simt balonate atunci când combină fructele cu proteinele sau alimentele care conţin amidon cu proteine. „Soluţia este să experimentaţi, eventual să ţineţi un jurnal în care să notaţi alimentele care vă balonează", spune şi medicul Donald Novey, de la Advocate Medical Group.

Nu confundaţi însă balonarea cu senzaţia de suprasaturaţie după o masă copioasă. „Multe femei spun că se simt balonate, dar, de fapt, ele au mâncat foarte mult", observă Zugravu.
Faceţi mişcare şi beţi ceai de anason
Senzaţia de balonare apare mai ales la tinerii sedentari, la femeile aflate înainte de menstruaţie sau în timpul ei, din cauza modificărilor de circulaţie la nivel abdominal, precum şi la persoanele mai în vârstă. „De la 40-50 de ani, oamenii încep să sufere de constipaţie şi a scoate din alimentaţie legumele, fructele, cerealele integrale sau fasolea ar fi nesănătos.
Se recomandă mai multă mişcare şi diverse exerciţii pentru tonusul abdominal. Eficiente sunt şi ceaiurile de anason şi ghimbir, pe care le puteţi bea de două-trei ori pe zi", vă sfătuieşte Corina Zugravu. Mai puteţi consuma produse probiotice sub formă de iaurturi sau comprimate care să normalizeze flora. O altă soluţie este să beţi apă cu 30 de minute înainte de masă, nu în timpul ei. „Dacă beţi apă în timp ce mâncaţi, veţi pierde acizi din stomac, iar alimentele nu vor mai fi digerate cum trebuie", spune Donald Novey. Nu deveniţi însă obsedaţi de senzaţia de balonare, întrucât o persoană elimină în mod normal gaze de 20 de ori pe zi.

Verificaţi-vă protezele dentare!

Mâncaţi încet. Dacă beţi apă repede sau dacă vă grăbiţi în timpul mesei, veţi înghiţi şi mult aer, ceea ce vă va balona.

Mergeţi la dentist.
Dacă aveţi proteză dentară, faceţi o vizită la stomatolog pentru a verifica dacă este bine fixată, astfel încât să nu înghiţiţi aer în timp ce mâncaţi.
Consumaţi enzime digestive. Efectele pot să apară în câteva săptămâni.
Renunţaţi la ţigări. Fumatul şi obiceiul de a mesteca gumă vă fac să introduceţi mult aer în organism. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

balonarea
DorohoiNews.ro, 24-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro