Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rau_de_masina

Răul de mişcare este o tulburare foarte frecventă a urechii interne, determinată de o mişcare repetitivă, cum ar fi deplasarea unei bărci pe apă, a maşinii sau a avionului în zone de turbulenţă. Dr. Corina Mella, medic primar ORL în cadrul Centrului Medical Unirea (CMU), ne explică cum se produce răul de mişcare şi cum putem reduce simptomele negative ale acestuia.

Menţinerea echilibrului în repaus sau în mişcare se face cu ajutorul unui sistem complex -sistemul vestibular. Creierul primeşte şi analizează informaţiile venite din 3 direcţii:
- vederea (aduce informaţii legate de mediul în care se află sau se deplasează individul);
- receptorii din musculatură scheletică şi din articulaţiile trunchiului şi membrelor (aduc informaţii despre capacitatea aparatului locomotor de a face faţă mişcărilor sau poziţiei într-un anumit moment
- urechea internă (aduce atât informaţii auditive din mediu, cât şi informaţii legate de poziţia trunchiului în spaţiu în raport cu gravitaţia, acceleraţia şi modificarea permanentă a poziţiei capului, prin intermediul labirintului).
“Dacă executăm o mişcare neintenţionată (deplasarea într-un vehicul, cu avionul sau cu o barcă), creierul nu mai coordonează informaţiile venite de la cele trei organe senzoriale şi apare un conflict între mesajele transmise. De exemplu, calea vizuală percepe mişcarea, în timp ce labirintul nu percepe nici o modificare de acceleraţie, iar receptorii din muşchi, oase şi articulaţii nu percep nici o modificare de presiune sau vibraţii”, explică dr. Corina Mella.

În schimb, atunci când ne mişcăm intenţionat, creierul comandă mişcările şi coordonează informaţiile primite de la cele trei căi menţionate anterior (ochi, musculatură şi ureche internă) şi poate realiza controlul echilibrului (adaptează şi compensează poziţia trunchiului în raport cu gravitaţia), orientarea spaţială şi stabilizarea vederii (a imaginii vizuale în momentul dat).

Simptomele răului de mişcare sunt: greaţă, vărsături, ameţeală, senzaţie de discomfort, uneori transpiraţii şi somnolenţă. Starea de rău dispare de regulă odată cu terminarea mişcării care a generat-o, alteori poate persista o vreme după terminarea mişcării, ca o consecinţă a readaptarii la mediul stabil”, arată specialistul CMU.
“Doar dacă simptomele persistă mai multe zile sau dacă sunt din ce în ce mai grave de la un drum la altul, se impune un consult de specialitate”, spune medicul.

Recomandări pentru a evita răul de mişcare
- Călătoriţi întotdeauna pe locul unde ochii vor vedea aceeaşi mişcare percepută de urechea internă şi de corp! În maşină, călătoriţi pe locul din faţă şi priviţi în depărtare, în barcă priviţi spre linia orizontului, în avion staţi la fereastră, privind afară.
- Nu citiţi în timpul călătoriei şi nu călătoriţi cu spatele spre direcţia de mers!
- Evitaţi consumul de alimente grase sau care nu va plac înaintea călătoriei. Evitati mirosurile puternice.
- Luaţi un medicament împotriva răului de mişcare înainte de călătorie. Se pot administra antihistaminice de tipul meclozinului, la recomandarea medicului. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rau_de_masina
DorohoiNews.ro, 27-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro