Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vaccin

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, Valeriu Gheorghiță, vine cu noi precizări. Potrivit acestuia, este probabil ca o parte din românii vaccinați cu acest tip de ser să primească și cea de a treia doză.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-covid și până în prezent, trei milioane de români s-au imunizat cu Pfizer și este foarte posibil ca de la toamnă, aceștia să fie nevoiți să se prezinte din nou, în centrele de vaccinare, pentru cea de a treia doză în condițiile în care sunt tot mai multe discuții despre eficiența vaccinurilor împotriva noilor tulpine de COVID. 

Şeful companiei Pfizer a oferit și el o serie de declarații în acest sens. Acesta spune că cel mai probabil, a treia injecţie ar trebui făcută între 8 şi 12 luni de la rapel, o veste care a fost primită cu brațele deschise de unii români, pe când alții nu au fost atât de încântați.

„Din moment ce le-am făcut pe primele două, da. Aş fi de acord. Să nu ne îmbolnăvim, să îi protejăm pe ceilalţi, am bunici, copii, deci nu aş vrea să îi supun riscului”, a spus o femei care s-a vaccinat cu acest tip de ser.

Alexandru Rafila, membru în comitetul executiv al OMS a declarat la rândul lui că cele două doze de vaccin oferă o imunitate de peste șase luni.

„Să vedem dacă această recomandare se referă la necesitatea vaccinării datorită mutaţiilor noului coronavirus sau dacă se referă la consilidarea imunităţii după cele 2 doze deja administrate pentru că imunitatea oricum cu siguranţă va dura mai mult de 6 luni”, a spus Rafila.

Românii care ar putea primi a doua doză de vaccin
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat pe de altă parte că este posibil ca doar anumite segmente de populație să aibe nevoie de cea de a treia doză.

„E posibil să se identifice anumite segmente populaţionale la care să se recomande cea de-a treia doză de vaccin”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Medicul infecţionist Adrian Marinescu împlinește în luna septembrie a acestui an 8 luni de la rapel şi ar putea fi printre primii care să primească o doză suplimentară.

Totuși, acesta susține că cea de a treia doză de vaccin depinde de ce se va întâmpla în România până la toamnă și care vor fi condițiile de atunci.

„Va depinde foarte mult de ce se va întâmpla în România şi nu numai, cum va fi cu vaccinarea actuală, cum vor fi condiţiile atunci”, a spus Adrian Marinescu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vaccin
DorohoiNews.ro, 18-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro