Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Diabet

În prezent, peste 55 de milioane de europeni au diabet zaharat, iar o dată cu creşterea populaţiei globale medicii avertizează că această boală se va transforma într-o epidemie. Educaţia alimentară şi terapeutică a bolnavilor reprezintă singura soluţie pentru a asigura succesul terapiei şi controlul acestei afecţiuni pe termen lung.

„Educaţia terapeutică reprezintă cea mai eficientă armă terapeutică în îngrijirea persoanei cu diabet zaharat. Prin informarea corectă şi responsabilizarea persoanelor cu diabet, acestea recâştigă controlul asupra vieţii lor. Bolnavii de diabet care îşi verifică regulat doar glicemia fac o greşeală. Pacientul cu diabet suferă de o serie de complicaţii şi de aceea trebuie să îşi facă o serie de alte analize periodic", a declarat prof. univ. dr. Radu Lichiardopol, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Medicii specialişti recomandă bolnavilor de diabet să îşi facă cel puţin de două ori pe an două analize suplimentare care pot preveni complicaţiile bolii: hemoglobina glicozilată şi un test de urină. Deşi  cele două analize sunt obligatorii pentru pacienţii cu diabet, acestea nu sunt gratuite.
„Diabetul este cea mai solicitantă boală a secolului XXI din cauza complicaţiilor cardiovasculare. Peste jumătate din pacienţi au deja complicaţii în momentul depistării diabetului. De aceea, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la persoanele cu diabet zaharat. În plus, costurile bolii la bolnavii care au complicaţii sunt de aproape patru ori mai mari", explică profesorul Lichiardopol.

În ultimii 30 de ani, percepţia asupra diabetului zaharat s-a modificat radical: din maladia ce apărea odată cu înaintarea în varstă, diabetul a devenit o boală ce conferă un risc crescut de mortalitate prematură. În societatea actuală, diabetul zaharat necontrolat reprezintă una din principalele cauze de orbire, insuficienţă renală sau amputaţii la nivelul membrelor inferioare.
În cadrul Congresului Naţional de Diabet din 2011 au fost lansate mai multe programe educaţionale pentru pacienţii cu diabet zaharat. Sute de specialişti din domeniul diabetului au discutat la Sibiu despre cele mai noi strategii terapeutice pentru controlul acestei afecţiuni.
„Pentru un individ, aflarea diagnosticului de diabet zaharat are un impact emoţional puternic, iar din acel moment, viaţa sa devine o provocare. Aceste programe educaţionale abordează aspecte esenţiale ale terapiei diabetului zaharat, cu accent pe managementul diverselor terapii injectabile, astfel încât pacienţii să poată accepta şi integra mai uşor acest tip de tratament în activitatea zilnică", a spus prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor în Diabet.
Specialistul a evidenţiat că spre deosebire de alte boli cronice, în cazul diabetului pacientul trebuie instruit.
„Ghidul educatorului lansat anul trecut va fi completat cu ghidul pacientului, anul acesta. Diabetul este o boală progresivă, care mai devreme sau mai târziu va ajunge la insulină, iar pentru aceasta trebuie o educaţie'', a declarat prof. Maria Moţa.

Asociaţia Română a Educatorilor în Diabet în colaborare cu firma Lilly au dezvoltat un program amplu de educaţie care se adresează atât pacientului cu diabet zaharat cât şi medicului specialist.
Pentru pacienţi au fost compuse kituri de iniţiere în în terapiile antihiperglicemiante injectabile, o broşură educaţională pentru pacienţii trataţi cu insulină umană, precum şi programul educaţional "Să vorbim despre Diabet", care a fost lansat în 2009 şi este deja implementat la nivel naţional.

Formare continuă pentru medici
Medicii au la dispoziţie programe educaţionale şi site-uri de informare pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu. Serviciul de informaţie medicală MedInfo oferă medicilor posibilitatea de a solicita informaţii despre produsele farmaceutice şi despre managementul şi tratamentul oricărei afecţiuni, accesul la lucrări şi articole ştiinţifice precum si informaţii despre interacţiuni între medicamente.
Site-ul www.diabetescareonline.eu oferă medicilor din România cele mai noi informaţii despre diabetul zaharat. Portalul permite accesarea ultimelor cercetări şi articole medicale internaţionale din Diabetes Care şi Diabetes Spectrum, două publicaţii internaţionale care reprezintă vocea oficială a Asociaţiei Americane de Diabet (ADA).
"Peste 55 de milioane de europeni au diabet zaharat, un număr impresionant şi îngrijorător, ce ne obligă sa venim în spijinul pacienţilor şi medicilor", spune Mihaela Matei, corporate communication manager, Eli Lilly Romania. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Diabet
DorohoiNews.ro, 29-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

31.05.2011 la 09:03

Dând înapoi diabetul, în 30 de zile http://www.megavideo.com/?v=CO3KWIIB (se doreste ca un bolnav sa ramana bolnav in acel stadiu in care sa nu moara - pt ca "pleaca" din lista pacientilor, dar nici sa se recupereze complet, pentru ca s'ar intampla acelasi lucru. Daca toti s'ar insanatosi, doctorii ar intra in somaj. Sunteti deacord cred ca o asemenea imagine nu se urmareste.:)) Pe foarte scurt, in acest documentar este vorba de 6 indivizi , bolnavi de diabet (doi cu diabet de tip I, si 4 cu diabet de tip II) , dependenti de insulina si medicamente, care merg la o clinica de intinerire din Arizona , numita "Tree Of Life Rejuvenation center" (Copacul vietii) si acolo , timp de 30 de zile, manaca numai cruditati, fac miscare, stau intr-un mediu ambiant placut si se relaxeaza. Rezulatele sunt spectaculoase: 4 dintre ei renunta complet la medicamente si insulina (inclusiv unul cu diabet tip I - despre care se spune ca este insulino dependent toata viata lui si binenteles netratabil, ca asa se spune in medicina conventionala "Diabetul nu se poate vindeca". Unul dintre ei renunta dupa 2 saptamani, dar oricum si in cazul lui , efectele erau vizibile (renuntase complet la medicamente si insulina si avea valori normale de sanatate). Cel de-al 6 lea , cel mai rebel si conditionat dintre toti, care avea diabet de tip 1 din copilarie, nu a respectat conditiile de vindecare 100% , a ajuns la 5 unitati de insulina in loc de 70 cate lua de obicei si si-a schimbat un pic atitudinea fata de viata si tratament in sine.. Ne sunt prezentate incercarile psihologice prin care trec eroii nostrii si lupta cu ideile preconcepute, cu multiplele conditionari pe care societatea, medicina conventionala, mass media , anturajul, parintii, rudele samd ni l-au oferit de cand am venit pe lume.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro