Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Capuse

Medicii spun că pacienţii muşcaţi de căpuşe s-au înmulţit de când vremea s-a încălzit. Pentru că muşcătura nu doare, mulţi se prezintă la medic foarte târziu, adesea cu complicaţii. Netratată la timp, muşcătura de căpuşă poate duce chiar şi la deces.
30 de argeseni muşcaţi de căpuşe au ajuns în ultima lună la Spitalul de Boli Infecţioase din Piteşti. Oamenii au fost înţepaţi de insecte în timp ce erau la iarbă verde sau cu animalele pe câmp.

"Aceste înţepături de insecte nu sunt dureroase, sunt indolore. Şi atunci ne trezim cu un punct negru sau o zonă pe tegumentul nostru şi ne întrebăm de unde e. În general o rupem, rupem doar o parte din căpuşă, restul rămâne în tegument şi pot dezvolta boli", spune dr. Anca Alexandrescu, director DSP Argeş.

Dacă la 3, 4 zile, în zona înţepăturii apare o pată roşiatică, este obligatorie prezentarea la medic.

"Este o boală care necesită tatament, nu este obligatorie internarea, dar tratamentul da. Boala Lyme evoluează în mai multe stadii, stadiul iniţial este cu eritem care apare local şi după aceea este migrator, dare a poate să dea şi complicaţii în timp, artrite, complicaţii la nivelul cordului, chiar şi la nivelul sistemului nervos central",
atenţionează dr. Camelia Constantin, medic şef, secţia boli infecţioase, SJU Piteşti.

Specialiştii se aşteaptă ca până în luna septembrie, numărul pacienţilor să crească până la 50-60 de persoane pe lună.
Medicii recomandă ca persoanele care stau un timp îndelungat în zone cu iarbă înaltă să poarte pantaloni lungi, şosete şi bluze cu mâneca lungă. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Capuse
DorohoiNews.ro, 30-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro