Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ceai-de-sunatoare

Despre sunătoare, vechii greci credeau că parfumul florilor ei alungă spiritele rele. Nu erau foarte departe de adevăr, pentru că planta este un remediu indicat în bolile nervoase, depresie, insomnie, anxietate şi, în general, calmează stările psihice negative. După cum vei vedea în cele ce urmează, acestea nu sunt singurele efecte benefice ale sunătoarei.

Cunoscătorii plantelor de leac culeg sunătoare pe toată perioada verii, din păduri şi de pe păşuni. O deosebesc de alte plante cu flori galbene datorită punctelor negre pe care le are pe petale. O pun la uscat şi o păstrează în saci de pânză în locuri răcoroase şi bine aerisite, pentru a le fi de ajutor în sezoanele care urmează. Florile conţin un pigment roşu numit hipericină. Datorită acestuia, dar şi a taninilor şi a flavonoidelor, sunătoarea este utilă ca tratament adjuvant în diverse afecţiuni, pentru normalizarea tranzitului în caz de diaree, reducerea spasmelor intestinale şi a disconfortului din zona venelor hemoroidale, stimularea bilei, protejarea stomacului şi ficatului. De exemplu, fitoterapeuţii recomandă tratamente naturiste cu sunătoare celor care se confruntă cu depresie uşoară datorită efectelor pozitive pe care le au. S-a observat că pigmentul hipericină acţionează asemănător cu antidepresivele. O altă substanţă pe care o conţin florile de sunătoare, numită hiperforină, influenţează activitatea unei substanţe chimice de la nivelul creierului numită serotonină, de care depinde starea de bine. Înainte de a folosi remedii interne din sunătoare trebuie să ştii că acestea pot diminua efectul contraceptivelor orale, antidepresivelor, anticoagulantelor, antiepilepticelor, imunosupresoarelor, bronhodilatatoarelor, precum teofilina, şi a unor medicamente pentru boli cardiovasculare, ca digoxina.

1. Ceaiul redă starea de bine
Nu doar pentru depresie este indicat ceaiul de sunătoare, ci şi pentru combaterea stărilor de anxietate, insomniei, tulburărilor de somn. Este un remediu care poate fi luat, alături de tratamentul medicamentos recomandat de medicul curant, în caz de diskinezie biliară, gastrită, ulcer, colecistită, colită. În aceste cazuri, poţi face o infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată şi 250 ml de apă clocotită. Laşi la infuzat 5 minute şi strecori. Este necesar să bei câte 3 căni pe zi. Dacă este luat pe o perioadă lungă de timp, după o cură de o lună şi jumătate, sunt recomandate 2 săptămâni de pauză.

2. Maceratul, indicat în crize hemoroidale
Nu doar tratamentele pe bază de unguente, supozitoare sau medicamente venotonice combat hemoroizii, ci şi spălăturile sau băile calde de şezut cu macerat de sunătoare. Pentru macerat, amesteci într-un vas 4 linguri de flori de sunătoare cu 4 căni cu apă, îl acoperi şi-l laşi la temperatura camerei, peste noapte. Dimineaţa, strecori şi încălzeşti maceratul cu care faci o baie de şezut 15 minute. Băile de şezut sunt recomandate de 3 ori pe zi în timpul crizelor hemoroidale, pe o perioadă de 7 zile. Maceratul la rece făcut dintr-o lingură de plantă şi 1 cană de apă, băut de 3 ori, zilnic, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, combate diareea şi protejează mucoasa gastrică a celor care suferă de ulcer sau gastrită.

3. Tinctura, bună de pus pe rană
Remediile cu sunătoare s-au dovedit eficiente în cazul unor probleme ca arsurile minore, rănile sau iritaţiile. O cremă pe bază de sunătoare, maceratul uleios, precum şi tinctura de sunătoare grăbesc vindecarea în aceste situaţii indiferent pe care dintre acestea o alegi. Tinctura de sunătoare s-a dovedit a avea efect cicatrizant, antiinflamator dacă este folosită sub formă de spălături sau comprese. Pentru acestea, amesteci o linguriţă de tinctură cu un pahar de apă fiartă şi răcită. Îmbibi o compresă în tinctură şi speli locul ranei sau al arsurii sau aplici compresa de 2 sau de 3 ori pe zi, 15-20 de minute. Intern, 30 de picături de tinctură de sunătoare, luate cu puţină apă, îmbunătăţesc digestia şi stimulează funcţia biliară.

4. Uleiul alungă durerile articulare
Un bun antiinflamator, datorită pigmentului hipericină, uleiul de sunătoare alungă durerile musculare, de spate şi articulare. De aceea, este indicat a fi utilizat sub formă de masaj, în reumatism, sciatică, gută, artrită, artroză, inflamaţie musculare. Datorită faptului că acţionează şi ca antimicotic şi cicatrizant, acest tip de ulei poate fi utilizat sub formă de gargară în afecţiunile bucale. De 3 ori pe zi, după masă, iei câte 1 linguriţă de ulei şi o mesteci 3 minute, apoi o arunci.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ceai-de-sunatoare
DorohoiNews.ro, 04-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro