Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

Cunoscută şi sub denumirea de „boala cu 1.000 de feţe“, scleroza multiplă este una dintre afecţiunile care ajung să schimbe în totalitate viaţa bolnavului. Pentru că o parte dintre simptomele bolii pot trece uşor neobservate, important este să le cunoşti şi să mergi la medic din timp.

Încadrată de specialişti în categoria bolilor rare, scleroza multiplă afectează aproape 2,1 milioane de oameni la nivel mondial şi aproape 10.000 de români, conform datelor furnizate de Societatea de Scleroză Multiplă din România. Boală neurologică cronică, scleroza multiplă (SM) afectează sistemul nervos central. Măduva spinării, nervii ochilor, dar şi creierul sunt conectate între ele prin nişte fibre nervoase şi nervi, iar când învelişul acestora (cunoscut ca teacă de mielină) începe să se inflameze şi să se deterioreze, atunci impulsurile nervoase care se transmit între ele se întrerup. „Scleroza este de aproape două ori mai des diagnosticată la femei, iar vârsta medie la care ea apare este de 30 de ani“, spune Virgil Bogdan Rotaru, medic specialist neurologie, competenţă electromiografie (EMG) la Spitalul Sanador, Bucureşti.

Senzaţia de amorţeală în braţe, des întâlnită
Când vine vorba de semnele sclerozei multiple, important de ştiut este că nu există două persoane la care boala să se manifeste în acelaşi mod. În plus, de multe ori simptomele afecţiunii sunt aparent banale, de aceea sunt trecute uşor cu vederea, iar problema este mai greu diagnosticată de medici. „Frecvent întâlnite la persoanele care suferă de scleroză sunt amorţelile care apar la nivelul braţelor şi picioarelor. Pacientul poate avea dureri la nivelul extremităţilor, poate simţi senzaţia de furnicături, dar şi de spasme musculare (apare în aproape 40% dintre cazuri)“, explică medicul neurolog Virgil Rotaru. În unele cazuri, persoana poate simţi senzaţia de „ace în corp“, de mâncărime la nivelul mâinilor sau picioarelor, dar şi de arsură, care apare brusc şi este de intensitate mare.

Pot apărea tulburări de echilibru
În primul stadiu al bolii, cele mai întâlnite semne care anunţă scleroza multiplă sunt tulburările de echilibru şi cele de vorbire. Treptat, persoana poate pierde coordonarea în timpul mersului, dar şi atunci când stă pe loc. Mai exact, pot apărea senzaţia de slăbiciune musculară şi tremorul, ceea ce face ca mersul pe jos şi activităţile din timpul zilei să fie tot mai dificile. Problemele de vorbire sunt un alt simptom care apare des la debutul bolii. În timpul conversaţiei, persoana simte nevoia să facă mai multe pauze şi reuşeşte cu mare greutate să se concentreze pentru a-şi putea duce ideea până la capăt.

Vederea înceţoşată, unul dintre semne
În multe din cazuri, persoanele care suferă de scleroză multiplă pot întâmpina probleme de vedere. Aceastea afectează, de obicei, un singur ochi. „La început poate apărea senzaţia de vedere dublă (diplopie) sau înceţoşată. La unii pacienţi, nervii optici se pot inflama, ceea ce poate duce la îngustarea câmpului vizual“, afirmă doctorul Virgil Bogdan Rotaru. Atât femeile, cât şi bărbaţii care suferă de această afecţiune pot suferi pareze faciale, ale membrelor de aceeaşi parte (hemipareză) sau ale membrelor inferioare (parapareză).

Alte simptome
Cum se mai poate manifesta boala:
problemele ale vezicii urinare (urinare frecventă, incapacitatea de a ţine urina);
starea de oboseală (senzaţia de somnolenţă şi de slăbiciune musculară);
constipaţie;
tulburări psihice: depresie, tulburare bipolară, demenţă (de regulă în stadii avansate).

Diagnosticul de scleroză multiplă este stabilit în urma examenului clinic neurologic, la care se adaugă teste ajutătoare (RMN la nivel cerebral şi al măduvei spinării, examinarea lichidului cefalorahidian). De reţinut că simplele modificări ale examenului RMN fără semne clinice neurologice nu pun diagnosticul de scleroză multiplă.

Printre factorii care duc la apariţia bolii se numără: cei genetici, de mediu, infecţioşi sau metabolici. Netratată, scleroza duce la paralizie după 20-25 ani de la debut (în 30% dintre cazuri). Forma primar progresivă a bolii, care nu prezintă pusee, ci o degradare treptată a stării de sănătate, are evoluţia cea mai defavorabilă, cu răspuns mai slab la tratament.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

3
DorohoiNews.ro, 22-07-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro