Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mf

Un act normativ aprobat în ultima şedinţă de Guvern din 2025 schimbă distribuţia fondului alocat asistenţei medicale primare în favoarea plăţilor per serviciu în defavoarea celor per capita.

De asemenea, valoarea punctului per serviciu va creşte anul viitor cu circa 29%, la 10,3 lei, iar valoarea punctului per capita scade cu aproape 32%.

Măsurile sunt prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă aprobată marţi de Executiv, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Astfel, în anul 2026, distribuţia fondului alocat asistenţei medicale primare va fi de 25% pentru plata per capita şi de 75% pentru plata pe serviciu medical. Spre comparaţie, în 2025, fondul alocat asistenţei medicale primare a fost repartizat în proporţie de 35% pentru plata per capita şi de 65% pentru plata per serviciu medical.

În urma schimbării distribuţiei fondului, este modificată şi valoarea punctului per serviciu şi per capita.

“Noua distribuţie 25% - 75% a bugetului aprobat în anul 2026 cu destinaţia asistenţă medicală primară se transpune prin diminuarea valorii punctului per capita şi creşterea valorii punctului per serviciu medical, care reprezintă tocmai utilizarea eficientă a fondurilor pentru a deconta servicii medicale necesare şi efectiv prestate asiguraţilor. Această nouă distribuţie are ca efect diminuarea valorii punctului per capita şi creşterea valorii punctului pe serviciu medical, în cadrul aceluiaşi buget global”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

În acest an, valorile decontate au fost de 12 lei/plata per capita şi de 8 lei/plata per serviciu medical.

Anul viitor, punctul pe serviciu va avea o valoare de 10,3 lei, iar punctul per capita – de 8,2 lei, începând cu 1 ianuarie 2026, a precizat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-un comunicat.

Aceste valori sunt prevăzute într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS (nr. 2.339/2.015/2025), publicat miercuri în Monitorul Oficial.

În 2027, distribuţia bugetului aprobat cu destinaţia asistenţă medicală primară se va modifica din nou şi va fi de 20% pentru plata per capita şi de 80% pentru plata pe serviciu medical, mai prevede actul normativ.

Sursa: StirileProTV.ro, News.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mf
DorohoiNews.ro, 02-01-2026

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro