Ministerul Sănătății schimbă examenul pentru obținerea titlului de medic specialist, medic stomatolog specialist și farmacist specialist. Din sesiunea a doua a anului 2026, proba scrisă va avea subiecte unice la nivel național pentru fiecare specialitate.
Ministerul Sănătăţii anunţă, miercuri, că pune în transparenţă decizională proiectul de ordin care schimbă modul de organizare şi modernizează examenul pentru obţinerea titlului de specialist, conform cerinţelor OG nr. 44 din 30 ianuarie 2024 pentru completarea şi modificarea OG nr. 18/2009, scrie News.ro.
Astfel, potrivit sursei citate, începând cu sesiunea din semestrul al II-lea al anului 2026, proba scrisă va avea subiecte unice la nivel naţional, pentru fiecare specialitate.
Cseke Attila: „Competenţa trebuie să fie singurul criteriu”
„Performanţa în sănătate începe cu o evaluare corectă şi transparentă. Introducem aceleaşi reguli, aceleaşi standarde şi aceeaşi exigenţă pentru toţi candidaţii, indiferent de centrul universitar în care susţin examenul. Competenţa trebuie să fie singurul criteriu care contează”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii celor şase universităţi de medicină şi farmacie şi conducerea Colegiului Medicilor din România.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, noua metodologie prevede constituirea unei Comisii naţionale unice pentru elaborarea subiectelor la proba scrisă, formată din coordonatorii de rezidenţiat din specialitatea respectivă, din toate centrele universitare în care există programe de pregătire.
Diplome de bacalaureat retrase după ce numele unui liceu a fost scris greșit. Reacția inspectoratului școlar
Subiectele vor fi elaborate în ziua examenului, printr-o procedură securizată, iar corectarea lucrărilor va fi realizată de comisiile locale de examen, pe baza baremului stabilit la nivel naţional, precizează sursa citată.
Calendarul propus pentru sesiunea următoare
· 24 august – 7 septembrie: înscrierea candidaţilor la direcţiile de sănătate publică;
· 7 octombrie – 3 noiembrie: desfăşurarea examenului.
Ministerul Sănătăţii îşi propune publicarea ordinului în Monitorul Oficial în jurul datei de 4 august, pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de un calendar clar şi predictibil.
Prin această reformă, Ministerul Sănătăţii consolidează un sistem de evaluare bazat pe transparenţă, responsabilitate şi excelenţă profesională.




















