Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Adevar si fals despre celulita

Celulita poate afecta orice femeie, indiferent de vârstă şi de conformaţie. Deşi nu este o boală, aspectul de coajă de portocală este inestetic, punând în dificultate peste 90% din femei din lume.

Datorită faptului că au apărut numeroase remedii şi tratamente împotriva celulitei, treptat, s-au devoltat şi o serie de mituri, mai mult sau mai puţin adevărate. Însă, pentru a ieşi învingătoare în lupta cu celulita, este esenţial să ştii pe care dintre ele te poţi baza şi pe care trebuie să le eviţi.

Apare doar la femeile supraponderale

Fals. Apariţia celulitei nu are legătură cu greutatea corporală a unei persoane. Într-adevăr, în cazul persoanelor care au indicele de masă corporală (IMC) peste limite, celulita poate ieşi mai mult în evidenţă. Însă, şi persoanele slabe pot suferi din cauza celulitei, întrucât ea este generată de anatomia pereţilor fribroşi care cad perpendicular pe suprafaţa pielii, denivelând-o.

Este cauzată de acumularea toxinelor în ţesutul adipos

Fals. Acest mit a fost spulberat în urma unei cercetări. Oamenii de ştiinţă au prelevat ţesut adipos din zonele afectate de celulită pe care l-au analizat microscopic şi biochimic, iar apoi a fost comparat cu ţesuturi din alte zone. Rezultatul? Cercetătorii nu au observat vreo deosebire între ţesutul din zonele afectate şi cele din alte zone.

Slăbitul poate agrava celulita

Adevărat. O nouă cercetare în domeniu, publicată în revista Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România, arată că scăderea în greutate poate fi o cauză importantă a agravării aspectului de coajă de portocală. Deşi o dietă echilibrată contribuie la estomparea celulitei, slăbitul în exces poate să înrăutăţească aspectul pielii. Oamenii de ştiinţă afirmă că atunci când slăbim, pielea îşi pierde din elasticitate, iar celulita devine mai vizibilă.

Masajele cu ciupitură elimină celulita

Fals. Masajele cu ciupitură nu ajută la îndepărtarea celulitei, din cauza faptului că rup microvasele care, apoi, nu mai au capacitatea de a drena, iar pielea se învineţeşte. Totuşi, masajul endermologic este recomandat în combaterea celulitei, deoarece stimulează circulaţia sangvină şi limfatică, îmbunătăţeşte metabolismul grăsimilor, stimulează producerea de colagen şi exfolierea tegumentului.

Liposucţia îndepărtează celulita

Fals. Liposucţia este destinată persoanelor care vor să îşi modeleze anumite părţi ale corpului şi nu pentru a scăpa de aspectul de coajă de portocală. Acest tratament constă în extragerea straturilor de grăsime ce rezidă exact sub piele, fără a avea vreun efect asupra ţesutului care “dă” naştere celulitei.

Exerciţiile fizice previn apariţia celulitei

Adevărat. Cu cât ai mai puţine depozite de grăsimi, cu atât este mai puţin probabil să suferi din cauza celulitei. De asemenea, atunci când muşchii picioarelor sunt tonifiaţi, aspectul de coajă de portocală este redus. Acest lucru este posibil datorită faptului că efectuarea de exerciţii fizice stimulează circulaţia sanguină la nivelul picioarelor şi, astfel, pielea devine fermă, elastică şi catifelată. (DorohoiNews.ro)

Sursa: clickpentrufemei.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Adevar si fals despre celulita
DorohoiNews.ro, 03-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro