Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

medic-retete

Sistemul electronic de prescriere a medicamentelor intră în funcţiune, cu titlu experimental, vineri, 1 iunie, noile reţete urmând să fie eliberate, timp de câteva luni, în paralel cu cele clasice şi să devină obligatorii din iulie, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Reprezentanţii CNAS au explicat modul de funcţionare a noului sistem, pentru ca acesta să le fie clar atât medicilor şi farmaciştilor, cât şi pacienţilor. "Reţeta va avea două componente: componenta de prescripţie şi componenta de eliberare. În varianta online, pentru a funcţiona, medicul trebuie să se autentifice cu un certificat digital, iar pacientul, cu CNP. Apoi, medicul poate face prescripţia, care începe prin identificarea pacientului acum CNP (informaţii personale), apoi verifică dacă este asigurat şi care sunt drepturile pe care le are prin asigurare", a spus fostul directorul general al CNAS, Dorin Ionescu, la 25 mai, când încă se afla în funcţie.

CNAS a precizat şi că sistemul de prescriere electronică va lansa o atenţionare în cazul în care vor fi introduse date incorecte. "Dacă prescriem un medicament care nu este bun pentru boala respectivă, primim o atenţionare. Dacă medicamentul nu este dat în doza obişnuită, ci în una care depăşeşte doza maximă admisă, obţinem o atenţionare. Dacă cantitatea totală zilnică sau pentru perioada de tratament depăşeşte ceea ce este aprobat pentru utilizare, avem un alt mesaj de atenţionare. Dacă există interacţiuni medicamentoase pentru două sau mai multe medicamente, sunt din nou atenţionat. Nu poate fi depăşită bariera de siguranţă pentru pacient. Prescripţia verificată va fi validată de sistem şi va fi transmisă către toate farmaciile. La finalizarea consultului, pacientul va primi o reţetă cu medicaţia necesară, doza de administrare. Pacientul are acest document strict pentru uzul propriu şi ca o măsură de siguranţă. Dacă, prin absurd, o farmacie nu este conectată, se poate reconstitui prescripţia", a explicat Ionescu.

În secunda următoare prescrierii, pacientul îşi va putea lua medicamentele de orice farmacie din judeţul unde se află casa de asigurări la care este arondat. "Când vom avea cardul naţional de sănătate, această restricţie, privind judeţul, ar putea fi scoasă", a mai spus Ionescu.

Reprezentantul CNAS a explicat şi ce se va întâmpla atunci când pacientul va ajunge la farmacie. "Farmacistul primeşte pacientul, pe care îl identifică. Sistemul identifică codul, apoi vede prescripţia. Farmacistul verifică prescripţia, confirmă că este corectă, justă şi legală şi poate fi decontată de către CNAS. Dacă prescripţia este pe Denumirea Comună Internaţională, farmacistul va alege medicamente ieftine sau scumpe, în funcţie de opţiunea pacientului, va face completarea datelor cu medicamentul ales şi costul acestuia", a mai spus Dorin Ionescu.
Potrivit reprezentanţilor SIVECO, sistemul CNAS pentru reţeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de reţete pe zi, în condiţiile în care, potrivit datelor din SIUI, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de reţete.

Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată "Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS". Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.

Cardul electronic al pacientului va fi introdus în noiembrie, iar distribuirea lui va avea o frecvență de un milion de bucăţi pe lună. Întregul sistem electronic a costat aproximativ nouă milioane de euro şi a fost finanţat din fonduri europene nerambursabile.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

medic-retete
DorohoiNews.ro, 02-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro